Magnificent – videoclipul meu preferat

Louie Giglio – despre Dumnezeul nostru mareț

http://vimeo.com/7688776

Poemul iubirii – o alternativa de 14 Februarie – Ziua Îndrăgostiților…

„Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credința, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.” (1 Corinteni 13)

Sunt EU aşa? Eşti TU aşa? Hai să citim încă o dată cum este dragostea, dar îţi propun să înlocuim cuvântul „dragostea” cu numele noastre? Vrei?… Aşadar: Ştefania/… este îndelung răbdătoare, … este plină de bunătate: … nu pizmuieşte; … nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Sunt EU aşa? Eşti TU aşa?

„Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştința va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin. Acum, deci, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Urmăriţi dragostea.” (1 Corinteni 13)

Indiferent dacă zilele acestea cineva îţi va adresa sau nu un cuvânt de iubire, Cel care te iubeşte nespus – şi care Se bucură când Îi declari: „Isus, Iubirea sufletului meu!…” – îţi spune: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de TINE cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru TINE. Să ştii, pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la TINE şi legământul Meu de pace nu se va clătina!” (Ţefania 3:17; Isaia 54:10). Şi dacă ţi s-a făcut parte de o asemenea iubire, trăieşte ca atare, ştiindu-te iubit şi fiind capabil de iubire. Dragostea nu este Dumnezeu. Dar Dumnezeu este dragoste. Şi prin TINE, El vrea să-Şi reverse dragostea peste cei în mijlocul cărora te-a pus.

Accepţi să fii mesagerul unei asemenea dragoste în zilele acestea?

Ștefania

Am învățat că,

… un prieten, oricât ar fi de bun, din când în când mă va și răni, iar dacă îmi este cu adevărat prieten, va trebui să îl iert.

… pe măsură ce trece timpul, adevărata prietenie devine tot mai puternică. La fel se intâmplă și cu dragostea adevărată.

… ceva ce pot face într-o fracțiune de secundă îmi poate da dureri de cap toată viața.

… întotdeauna când mă despart de cei iubiți ar trebui să spun cuvinte frumoase. S-ar putea să fie ultima dată când îi văd.

… îmi pot continua drumul mult timp după ce am spus că sunt sfârșită de oboseală.

… ori îmi stăpânesc mintea, ori pune ea stăpânire pe mine.

… adevărații eroi sunt cei care fac ceea ce trebuie făcut, când trebuie făcut, indiferent de consecințe.

… banii sunt o măsură greșită pentru a mă compara cu alții.

… cei mai buni prieteni pot petrece cele mai frumoase clipe împreună, făcând ceva sau nefăcând nimic.

… uneori cei de la care mă aștept să se bucure și să mă lovească atunci când sunt doborâtă sunt cei care mă ajută să mă ridic.

… uneori când sunt supărată, am dreptul să fiu așa, dar nu am dreptul să fiu violentă sau necruțătoare.

… dacă cineva nu mă iubește cum as vrea eu să o facă, nu înseamnă că el (sau ea) nu mă iubește cu toată puterea.

… maturitatea are de-a face mai mult cu genul de experiențe pe care le-am avut și cu ceea ce am învățat din ele decât cu numărul anilor pe care i-am adunat…

C R U C E A

Când Domnul Dumnezeu se uită la oameni, şi-i vede neascultători, bolnavi de toate bolile lor, bolnavi de febra păcatului, îi vede cum se zbat şi suferă din cauza acestei boli incurabile din punct de vedere uman, eu cred că atunci Dumnezeu suferă.

Dumnezeu suferă din cauza încăpăţânării noastre de a ne bălăci în mocirla păcatului, printre străini, în loc să ne întoarcem la Tatăl nostru ceresc. Spun asta pentru că am citit în Scriptură că ori de câte ori oamenii păcătuiau, când poporul Său nu-L asculta, inima lui Dumnezeu se mâhnea. Dumnezeu are sentimente. Am mai citit în Scriptură că Dumnezeu S-a mâniat, Domnul Isus a plâns la mormântul prietenului Său Lazăr, şi a plâns pentru Ierusalim, înainte de intrarea Sa triumfătoare în această cetate. Duhul Sfânt poate fi întristat. (Efes 4:30) Dumnezeu are sentimente, altfel nici noi nu le-am avea. Spun aceasta, pentru că Scriptura afirmă că Dumnezeu este DRAGOSTE. Dumnezeu spune despre El Însuşi că este DRAGOSTE. Avem şi noi acest sentiment, dar nu este nici pe departe ceea ce emană întreaga Persoană a lui Dumnezeu.

Cred că Dumnezeu plânge pentru fiecare om care nu vrea să se întoarcă la El, prin singura Cale care există, acea cale îngustă, a pocăinţei, la crucea Domnului Isus Hristos. Domnul Dumnezeu nu obligă pe nimeni să se întoarcă la fericire. Singur, omul s-a întors cu spatele la propria-i fericire, păcătuind, atunci când a fost lăsat să aleagă, pentru prima oară între a asculta sau a nu asculta de porunca lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă cu omul, când este pus în situaţia de a lua o decizie cu privire la binele lui veşnic. De multe ori preferă un mic compromis, alegân fericirea de moment. Omul este liber să aleagă singur de partea cui este, acum şi de partea cui vrea să fie în veşnicie, odată cu plecarea sa de pe pământul celor vii.

Scriptura ne spune că un păcătos se întoarce ACASĂ, se întoarce la Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, Cel care este Calea spre Dumnezeu, Adevărul lui Dumnezeu şi Viaţa în Dumnezeu, crezând în jertfa Sa de la Golgota, în puterea de curăţire de păcat a sângelui Său, care a curs pe crucea pe care a fost răstignit pentru păcatele noastre. Când se întoarce un păcătos la Dumnezeu este mare bucurie în cer, înaintea îngerilor lui Dumnezeu, aşa ne spune Scriptura.

„Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi…?” (Ezec 33:11)

Doamne, Dumnezeule, luminează-ne mintea!

„Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră, şi din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?” (Ezec 33:10b)

Haieţi să mergem la crucea Domnului Isus şi să privim cu luare aminte la Isus! Uitându-ne la El cu băgare de seamă, Îl vom vedea pe Tatăl Ceresc, pentru că cine-L vede pe Isus, îl vede pe Dumnezeu Tatăl. Uităt-te cu băgare de seamă şi vei vedea că singurul drum care duce în cer este crucea lui Isus, care este manifestarea dragostei lui Dumnezeu, SUPREMA SA DRAGOSTE.

Crezând în Isus, încă de aici de pe pământ ajungi în cer, altfel nu. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine!” Isus este UŞA prin care păşim în cer, în Împărăţia lui Dumnezeu. „Dacă intră cineva pin Mine, spune Domnul Isus, va fi mântuit…” (Ioan 10:8)

Când stai la cruce şi priveşti picioarele Domnului Isus, cu care El a umblat din loc în loc prin ţară, ca să facă bine tuturor oamenilor care veneu la El şi-I cereau aceasta, acum le vezi însângerate. Sunt însângerate din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui când cu bună ştiinţă noi L-am răstignit şi Î-am bătut cuie în picioare.

Ridicând privirea vezi coasta ce I-am străpuns-o cu o suliţă, a urii noastre, ca să fim siguri că a murit, că nu mai este printre noi ca să ne tot spună să ne întoarcem la Dumnezeu, să nu ne mai spună că suntem păcătoşi. Nu mai avem, nu mai aveam nerv să-L auzim spunându-ne că va fi vai de noi dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu, pocăindu-ne de păcatele noastre.

Uitându-te la mâinile Lui, care acum parcă nu mai pot să facă nimic, le vezi însângerate. Cu ele, Domnul a atins, a mângâiat şi a luat păcatele multor oameni care credeau în El, a luat bolile lor asupra Sa şi i-a vindecat pe deplin. Dacă priveşti cu atenţie, aceste mâini, parcă vor să te cuprindă cu cea mai mare dragoste, vor să te atingă, să te mângâie, să-ţi ia păcatele şi să te vindece de bolile tale. Aceste mâini doresc să te îmbrăţişeze, să te pună la adăpost de atacurile furtunoase ale celui rău. Când stai în braţele lui Isus, eşti mântuit şi la adăpost de mânia lui Dumnezeu, mânie care se va abate asupra celor care nu vor fi mântuiţi de păcatele pe care le-au săvârşit. Domnul Dumnezeu îi va pedepsi aspru pe cei care vor avea asupra lor păcatele de care s-au făcut vinovaţi. Aceste mâini, vor, şi pot să cuprindă lumea întreagă, trebuie doar ca oamenii să audă despre Isus şi vestea bună a mântuirii prin jertfa Sa şi să creadă în această Evanghelie; să se pocăiască.

Gura, cu care vestea Evanghelia, Vestea cea bună, că ne putem împăca cu Dumnezeu Tatăl, prin El, Isus Hristos, Fiul Său, gura aceasta este închisă, pentru că noi am crezut că omorând pe Fiul, vom putea fi stăpâni pe creația Tatălui. Când vorbea această gură, spunea numai lucruri bune şi folositoare vieţii de acum şi din veşnicii, ne învăţa iubirea de semeni, prin care putem ajunge să-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu. Am crezut că I-am închis gura omorându-L, dar El încă vorbeşte, chiar prin această moarte a Lui. Ne spune cât de mult ne-a iubit. Ne spune că ne iubeşte şi aşteaptă să venim la crucea Lui, să ne smerim ş să ne recunoaştem vina. Aşteaptă să ne poată spune că păcatele ne sunt iertate, să mergem în pace şi să nu mai păcătuim. Dar dacă totuşi, din greşală, mai păcătuim, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe El, Isus Hristos, care, când ne cerem iertare, ne iartă.

Apoi, nu poţi să nu te uiţi mai sus şi să te miri: de ce are lacrimi pe faţă? A plâns Isus? De durere? Durerea lui nu era numai fizică, nu-L dureau doar mâinile şi picioarele care i-au fost străpunse de cuiele urii noastre, Îl durea despărţirea de Dumnezeu Tatăl, despărţire care s-a produs în momentul luării păcatelor noastre asupra Lui. Dumnezeu nu poate privi păcatul în orice formă şi dimensiune ar fi, El în sfinţenia Sa nu poate îngădui minciuna. Să spui că n-ai păcătuit când de fapt ai păcătuit, este o minciună. Chiar dacă Isus era Fiul lui Dumnezeu, cu toate că în timpul vieţii Sale pe pământ nu a păcătuit deloc, în momentul în care a luat păcatele noastre asupra Lui, Dumnezeu Şi-a întors Fața de la El. Chiar Domnul Isus a spus aceasta: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Isus a plâns pentru că-L durea starea în care ne aflam noi când L-am pus pe cruce. A plâns şi S-a rugat lui Dumnezeu pentru noi spunând: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” Dar mai cred că Domnul Isus a plâns şi de bucurie că „S-a sfârşit!”, aşa cum a spus El când a murit, după ce şi-a încredinţat Duhul în mâinile lui Dumnezeu zicând: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez Duhul!” S-a sfârşit drumul suferinţelor, şi-a sfârşit lucrarea pe pământ, a dus la îndeplinire planul de mântuire creat de Dumnezeu, pentru recuperarea omului pentru Rai.

Isus a plâns… coroana de spini de pe fruntea însângerată, cu siguranţă că-L făcea să sufere. Noi i-am pus pe cap o coroană de spini, ca să ne batem joc de El, deoarece spunea că este Împărat. Noi, în nebunia noastră, în furia noastră nu am vrut să înțelegem ce fel de împărat era, am crezut că este nebun şi L-am batjocorit cum am crezut că-i mai bine. Noi i-am pus lui Isus înainte de moarte o coroană de spini, dar după ce a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, Domnul Dumnezeu I-a pus pe cap multe cununi împărăteşti.

Ochiii… ochiii blânzi ai lui Isus par să fie închişi. Noi I-am închis că să nu ne mai ardă privirea Sa stăruitoare şi plină de milă, cu care se uita la noi când ne vorbea despre greşelile şi păcatele noastre, când ne vorbea despre sfinţenie şi despre Împărăţia lui Dumnezeu. Ochiii aceştia care au plâns pentru noi, ne privesc acum din ceruri, de la dreapta Tatălui şi nu încetează să ne urmărească, plini de o dragoste sfântă, pe tot parcursul drumului nostru pe pământ.

Te uiţi mai sus şi vezi deasupra crucii o însemnare: „Isus Nazarineanul Împăratul Iudeilor”… A scris-o Pilat, cel care nu putea să mai în_eleagă ce este adevărul. Dar, de pe această însemnare, privirile îşi alunecă spre cer. Acolo S-a înălţat Isus, după ce a înviat din morţi şi după ce S-a arătat ucenicilor şi prietenilor Săi, încurajându-i să nu fie deznădăjduişi, deoarece nu au rămas singuri.

De pe pământ, când te uiţi la cruce o vezi parcă unindu-se cu cerul. Aşa este: mergând pe calea crucii, ajungi să te uneşti cu cerul! Când stai sub cruce, ai impresia că sângele care a curs din trupul Domnului Isus Hristos, poate să curgă şi peste tine. Aşa este: sângele lui Isus Hristos a curs la Golgota pentru ca să te acopere şi să-ţi spele păcatele de care te-ai făcut vinovat. Lasă să te acopere acest sânge, ca să fii spălat de nelegiuirea ta.

Când ne uităm la cruce, trebuie să-L vedem pe Hristosul lui Dumnezeu, care a suferit, murind pentru păcatele noastre, dar în acelaşi timp să-L vedem pe Isus la dreapta lui Dumnezeu, împărăţind şi rugându-Se neîncetat pentru prietenii Lui, mijlocind necontenit pentru cei care se pocăiesc şi-L acceptă ca Domn şi Mântuitor personal. Această cruce acum este goală, căci Hristos Isus este viu în vecii vecilor! Amin! Nu trebuie să neglijăm nici una dintre imaginile crucii. Amândouă sunt adevărate, şi amândouă trebuiesc luate în seamă. Credinţa creştină se bazează pe un Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, mort pentru păcatele omului şi înviat din morţi, a treia zi după Scripturi, datorită neprihănirii Lui.

Tatăl slavei, să ne dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui.

Ce avem noi de făcut?

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” este o rugăciune simplă, care a fost şi este foarte apreciată de Domnul Isus, pentru un om păcătos. O poţi spune şi tu, cu credinţă. Trebuie să accepţi că eşti păcătos şi că ai nevoie de Isus, de sângele Său, pentru ca să te curăţească de păcat. ISUS este singura alternativă pentru boala noastră incurabilă din punct de vedere uman, care se numeşte PĂCAT. Numai El, Isus, te poate scăpa de suferinţă şi de apăsarea acestei poverii.

„Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfăţi_area Lui de a fiilor oamenilor – tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.” (Isaia 52:13-15)

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţișarea Lui nu avea nimic care să ne placă.

Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduişi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a descis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

El afost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâiniule Lui.

Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fără de lege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.” (Isaia 53)

Cluj-Napoca, 2001
Ștefania

11 septembrie 2001, ÎNSEMNĂRI DIN VALE

Luni, 11 septembrie 2001, ne trimiteam bancuri prin e-mail.
Marti n-am mai trimis.
Luni ne simțeam în siguranță.
Marți a trebuit să ne revizuim această atitudine.
Luni discutam despre eroii din sport.
Marți am văzut cine sunt adevărații eroi.
Luni eram iritați că nu am primit banii promiși după recalcularea  impozitului pe venitul global.
Marți am dăruit bani oamenilor pe care nici măcar nu-i cunoșteam.
Luni erau dezbateri aprinse cu privire la reintroducerea rugăciunii în școli.
Marți nu găseai nici o școală în care să nu se roage cel puțin o persoană.
Luni părinții își certau copiii de ce nu și-au făcut curățenie în cameră.
Marți abia așteptau să ajungă acasă să-i strângă în brațe.
Luni eram supărați dacă trebuia să așteptăm șase minute la coadă la restaurant.
Marți eram dispuși să stăm și șase ore ca să donăm sânge pentru cei răniți și muribunzi.
Luni ne diferențiam în funcție de rasă, sex și convingeri religioase.
Marți ne-am ținut cu toții de mâini.
Luni, politicienii americani se certau cu privire la depășirea bugetului.
Marți au stat toți pe treptele Capitolului și au cântat „Doamne, binecuvântează America”.
Luni, președintele a plecat în Florida pentru a le citi copiilor.
Marți s-a întors la Washington pentru a-i proteja.
Luni am avut familii.
Marți am avut orfani.
Luni, mulți au plecat la serviciu, ca de obicei.
Marți au murit.
Oare cum de miercuri am mai găsit timp să ne întoarcem la vechile frecușuri prin care ne rănim zilnic? Și mă întreb, cum de mai găsim timp să ne urâm, noi, cei care-așa de repede murim?…
Dumnezeu să-ți dea înțelepciunea să aduci astăzi o rază de speranță în viața celor din jurul tău. Dumnezeu știe și poate.

11 septembrie 2003

Scriptura vorbește despre Domnul Isus

1.  Genesa 3:8-19

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: Şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde eşti?” El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns.” Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece şi să mănânci ţărână. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.”

Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el” blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

2.  Genesa 22:15-18

Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam  şi a zis: „Pe Mine însumi jur” zice Domnul „pentru că ai făcut lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei. Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!”

3. Isaia 9:2-7

Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Tu înmulţeşti poporul, îi dai mari bucurii; şi el se bucură înaintea Ta, cum se bucură la seceriş, cum se veseleşte la împărţirea prăzii. Căci jugul care apăsa asupra lui, toiagul, care-i lovea spinarea, nuiaua celui ce-l asuprea, le-ai sfărîmat, ca în ziua lui Madian. Căci orice încălţăminte purtată în învălmşeala luptei, şi orice haină de război tăvălită în sânge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse de foc. Căci un Copil ni

s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor.

4.  Isaia 11:1-9

Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui. Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul. Plăcerea lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărâ după cele auzite, ci va judeca pe cei săraci cu dreptate, şi va hotărâ cu nepărtinire asupra nenorociţilor ţării; va lovi pământul cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău. Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia brâul mijlocului Său. Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; viţelul, puiul de leu, şi vitele îngrăşate, vor fi împreună, şi le va mâna un copilaş; vaca şi ursoaica vor paşte la un loc, şi puii lor se vor culca împreună. Leul va mânca paie ca boul, pruncul de ţîţă se va juca la gura bortei năpîrcii, şi copilul înţărcat va băga mâna în vizunia basilicului. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel Sfânt; căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr.

5.  Luca 1:26-38

În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galilea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!” Turburată foarte mult de cuvintele acestea, Maria se întreba singură ce putea să însemne urarea aceasta. Îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămânea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus. El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, ţi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit.”

Maria a zis îngerului: „Cum se va face lucrul acesta, fiindcă eu nu ştiu de bărbat?”

Îngerul i-a răspuns: „Duhul Sfânt Se va pogorâ peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu. Iată că Elisaveta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună. Căci nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.

Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” Şi îngerul a plecat de la ea.

6.  Luca 2:1-7

În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.

Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

7.  Luca 2-8-20

În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:

astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un mântuitor, care este Hristos, Domnul. Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle.” Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudînd pe Dumnezeu, şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

După ce au plecat îngerii de la ei, ca să se întoarcă în cer, păstorii au zis unii către alţii: „Haide să mergem până la Betleem, şi să vedem ce ni s-a spus şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul.”

S-au dus în grabă, şi au găsit pe Maria, pe Iosif, şi pruncul culcat în iesle. După ce L-au văzut, au istorisit ce li se spusese despre Prunc. Toţi cei ce i-au auzit, s-au mirat de cele ce le spuneau păstorii. Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei.

Şi păstorii s-au întors, slăvind şi lăudînd pe Dumnezeu, pentru toate cele ce auziseră şi văzuseră, şi care erau întocmai cum li se spusese.

8.  Matei 2:1-11

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”

Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul.

„În Betleemul din Iudea” i-au răspuns ei „căci iată ce a fost scris prin proorocul: „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”

Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi, şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. Apoi i-a trimis la Betleem, şi le-a zis: „duceţi-vă de cercetaţi cu deamăruntul despre Prunc: şi când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.” După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.

9.  Ioan 1:18

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.

A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce

L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.  Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.  Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine, este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Câteva gânduri despre… dragoste

Dragostea este lucrul acela intangibil care ne face să fim mulțumiți cu ceea ce avem și nemulțumiți de ceea ce suntem.
Dragostea este decizia de a face din problemele tale problemele mele.

Dragostea ne determină să facem lucrurile (mai) bine.
Dragostea este ceea ce-i face pe oameni să creadă că sunt frumoși când nimeni altcineva nu-i vede astfel.
Dragostea este ceea ce-i face pe doi oameni să stea unul lângă altul atunci când este suficient loc.
Dragostea este ceea ce-i face pe cei doi să facă liniște când ești tu de față. :))
Dragostea nu este o întâmplare, ci o permanentă alegere…
Se înserase. Aerul primăvăratec te făcea să-ți strângi jacheta în jurul trupului și să grăbești pasul spre casă, deși parcă ai mai fi vrut să zăbovești în mireasma salcâmilor înfloriți. Mmm… ce de miere va fi anul acesta… La vecini era lumină. Și, din încăperea cu geamurile întredeschise străbăteau glasuri… și râsete. Mai multe glasuri ca de obicei. Vecinii aveau musafiri? Dar cine se îndurase să le calce pragul și, mai ales, cum de se înduraseră ei să primească pe cineva la cină?… Te miri că-i veselie acolo unde mai ieri era bocet și văicăreală, este? Stai să-ți povestesc ce-am aflat, poate te dumirești cum stau lucrurile…

Fata lor zăbovise puțin în fața casei cu o prietenă, când de poarta lor s-au apropiat 3 tineri. Păreau străini de loc, puțin dezorientați și parcă ar fi căutat ceva. Chiar așa, căutau un loc de popas peste noapte. Se prezentară politicos: Mulțumire (îmbrăcat îngrijit, dar modest), Succes (tras la costum, cu un aer ușor arogant – sau cel puțin așa i se păru Fetei, dar cu o privire caldă și binevoitoare) și Dragoste (mai „copt” decât ceilalti, parcă mai sărăcăcios îmbrăcat decât Multumire, dar cu o privire la fel de învăluitoare, însă mult mai luminoasă decât Succes). Știau că oamenii de prin partea locului nu o duc prea strălucit, și tocmai de aceea doar unul putea fi invitat o dată în casa omului. Fata i-a privit ușor surprinsă. Dacă ar fi fost după ea, i-ar fi invitat pe toți trei în casa lor – cine să nu vrea să stea la masă cu Mulțumire, Succes si Dragoste! Dar nu, n-avea rost să insiste, doar pe unul îl putea invita la cină. Așa că intră în casă pentru a se sfătui cu ai ei.
– A, negresit trebuie să-l invităm pe Succes, rosti Tatăl frecându-și mâinile. Poate așa voi găsi și eu un loc de muncă mai răsărit și ne-om sălta și noi un pic de jos.
– Dar dacă l-am invita pe Mulțumire, interveni pe un ton ușor agresiv Mama fetei? Așa, chiar dacă ai rămâne la vechiul loc de muncă, poate-om învăta de la Mulțumire… mulțumirea și n-o să vă mai aud plângându-vă de orice lucru cât de neînsemnat. Chiar asa, să-l chemăm pe Mulțumire… Mă duc să văd de cină, iar tu, Fată, mergi de pune masa.
– Stiți ceva, se auzi glasul sfios al Fetei, mie-mi place de Dragoste și parcă pe el l-aș invita la masă. Succes și Mulțumire tot mai au șansa să fie primiți în vreo casă, dar Dragoste…? Cine-și mai face astăzi timp pentru o vorbă bună, spusă cu toată dragostea? E drept că nu ne-ar strica puțin succes, si poate atunci am ajunge să fim mai mulțumitori, dar dacă nu pot veni toți trei în casa noastră, haideți ca de data aceasta să ne-mpărțim pâinea cu Dragoste.
Tatăl și Mama își aruncară o privire – în care parcă pentru o clipă se aprinse o scânteie cum Fata văzuse doar pe vremuri, atunci când casa lor răsuna de râsete si cântece – după care Mama încuviință din cap, iar Tatăl ridică ușor din umeri, dar în cele din urmă căzu și el de acord cu alegerea Fetei. Într-o clipită Fata zbură la ușă și-l invită în casă pe Dragoste. Acesta se lumină mai mult la față și trecu pragul, dar nu singur, ci urmat îndeaproape de Mulțumire și Succes. Și uite-așa aflară Mama și Tatăl – și nu cu mai puțină uimire și Fata, – că de l-ar fi invitat pe Succes sau pe Mulțumire, cel ales intra singur în casa lor, pe când Dragoste,… Dragoste oriunde era invitat să stea la masă îi aducea cu sine și pe Mulțumire și pe Succes.
Dar TU? TU cu cine ai ales să-ți împarți pâinea? Nu cumva alergi după succes? Nu cumva ești tot nemulțumit de realizările tale și ai uitat în căutările tale să te apropii cu dragoste de cei din jurul tău? Să știi că dragostea nu este o întâmplare. Dragostea este o alegere. E-adevărat, nu întotdeauna ușoară, dar niciodată păguboasă… atunci când alegi acea dragoste a cărei sursă este Dumnezeu.

Dragostea nu este Dumnezeu, însă DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE.

Thinking,
Ștefania