Ce am învăţat din aceste alegeri

„Ce am învăţat despre noi? Poate cel mai preţios lucru.

Că indiferent care va fi scorul final, noi am învins. Ieri, cei mai mulţi dintre noi ne-am validat ca cetăţeni. Am aflat că existăm. Că suntem mulţi. Că avem instrumentele democraţiei la noi. Că avem puterea, prin vot, prin răbdare, prin informare, prin perseverenţă. Am câştigat prieteni. Am câştigat experienţă. Am colaborat.”

Ce am învăţat din aceste alegeri.

Un comment pe Facebook sau un articol semnat Viorel Horea Țânțaș: 

Vrei un președinte cu „limbă în dungi”?

Dacă aș avea o fată de măritat, cu siguranță aș alege ca ginere pe omul așezat, bun gospodar, care-și ține promisiunile făcute, nu pe cel mai tânăr, isteț dar „necopt”, șmecher, vorbăreț și „trombonist”, având „limbă în dungi”
Triburile bambara din Africa, spun despre limba omului, ca organ, că este extrem de importantă pentru armonia socială. Băștinașii bambara cred că limba omului cinstit nu poate spune, de la ea însăși, decât adevărul și ea are o singură culoare, spre deosebire de limba mincinosului, care este o „limbă în dungi”(Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol.2, E-O, Editura Artemis, București, 1995, pag.223)

Acum câteva zile, citeam despre doi atenieni din vremea antichității, care candidau pentru aceeași funcție. Unul în cuvântările sale lungi și frumoase, a făcut multe promisiuni alegătorilor săi. Al doilea a zis doar atât: „Doresc să împlinesc toate cele promise de antevorbitorul pe care l-ați ascultat”(13 Timotei Pop, Calea spre Cer în 1000 de ilustrații, Editura Agape, Făgăraș, 1998, pag.200.) Se pare că al doilea vorbitor era obișnuit să vorbească mai puțin și să-i întreacă pe ceilalți prin fapte bune. El a înțeles că este important ce spunem, dar e mai important ce facem. Se pare că în politică vorba multă e ca o baligă aruncată de către cei aroganți pe calea cea largă, pentru a îngenunchea cât mai mulți dintre fraierii lumii.

Lupta politică iresponsabilă și lipsită de respect pentru adversar, e un soi de bârfă la drumul mare. Ce prostie să-ți dai votul unor indivizi care au în vene noroiul cu care își împroașcă adversarii politici, sacrifică interesul național ducând în prag de faliment economia prin incompetență și pomeni electorale, apoi speră să adune bani la buget prin legalizarea prostituției.

În politică, bârfirea adversarilor a devenit o armă redutabilă pentru politicienii „de doi lei”. În acest domeniu bârfa îmbracă haina atacului murdar la persoană, fără argumente sau în scop de șantaj, cât și răspândirea unor zvonuri mincinoase cu privire la adversarii politicii, generând o competiție neloială. Fraierii sunt ca peștii care se lăcomesc la boțul de mămăligă sau la râma din acul undiței, adică la pomana electorală și încep să se zbată abia când încep să fie „jupuiți de solzi” și puși în borșul guvernanților palavragii.

Foarte temperamentali și foarte vorbăreți, mediteranienii, dar în mod special latinii, și cei din Balcani. N-ar avea nimic de pierdut, dacă ar pune în practică ce spunea filozoful și moralistul Emil Cioran în jurnalul său: „Mai bine să dezamăgești prin laconism decât prin abundență” (Caiete II, 1966-1968, pag.51) și: „amabilul și constipatul: dintre cele două tipuri de oameni, al doilea are, evident, mai multă clasă”(Caiete I, 1957-1965, pag.247).

Pitagora, marele matematician din Grecia antică dădea un sfat înțelept oamenilor: „Nu spune puțin în vorbe multe, spune mult în vorbe puține”

Laconismul nu este o frică de cuvinte, ci curajul de a le dresa, de a le închide gura.

Este mai înţelept cel care ştie să tacă, decât cel care ştie să vorbească. Nu uita că înţeleptul preferă tăcerea în locul vorbelor goale și minciunii. Frizerii erau cunoscuți încă din antichitate, ca fiind foarte vorbăreți.
Într-o zi, regele Macedoniei, Archelaos, chemă un frizer pentru a-i tăia părul.
-Cum doriți să vă tund?
-În tăcere, îi răspunse regelefrizerului.

Filozoful Emil Cioran afirmă că „minciuna e o formă de talent”(Emil Cioran, Silogismele amărăciunii, Editura Humanitas, București, 1992, pag. 32)
Să nu exagerăm totuși, împăunându-l pe mincinos cu calități, având în vedere că el este asemenea celui mai prost actor de comedie, ce în loc să provoace râsul se face de râs.

Nimicul din om se naşte dintr-o minciună, apoi creşte hrănit de alte minciuni şi în final acea fiinţă devine un „om de nimic”. Cine poate birui minciuna este asemenea unui general biruitor pe câmpul de luptă.

Cine te minte pentru lucruri mărunte este pregătit să te mintă oricând şi pentru orice.

„Oamenii obișnuiți să mintă, oameni falși din naștere sunt imbatabili, îți scapă întotdeauna, te strivesc cu surâsul”(Emil Cioran, Caiete II, 1966-1968, Editura Humanitas, București, 2005, pag.271)

Micile minciuni, considerate „nevinovate”, sunt uvertura concertului de minciuni ale omului care se bălăcărește în apele murdare ale mediocrității morale și spirituale. Filozoful Andrei Pleșu, afirmă că: „Păcatul omului mediocru nu este că spune mari minciuni, ci că nu evită cea mai evitabilă mică minciună, nu face nici gestica minimei decențe”(Andrei Pleșu, Minima moralia, pag. 47).

Biserica „Națională” face din nou pact cu Împărăția cezarului roșu, de astă dată de dragul banilor primiți pentru construcția de lăcașuri sfinte (bani luați din buzunarele tuturor românilor) și pentru a avea un președinte mândru că e ortodox. Biserica Națională închide ochii la minciună și corupție, uitând că acestea sunt fructul falimentului spiritual și moral al omului, indiferent de religie. Culmea este că înalții ierarhi nu recunosc implicarea, dar numeroși preoți ortodocși au devenit propagandiști ai Cezarului Roșu. E mai bun de șef al statului un ortodox isteț care întoarce vorba„ca la Ploiești”, decât un catolic, greco-catolic, reformat, baptist, luteran. Americanii, cu populație în majoritate catolică, au ales de-a lungul timpului președinți catolici, baptiști, presbiterieni, punând pe primul plan calitatea omului și domnia legii, nu confesiunea religioasă.

În Proverbe, înțeleptul rege Solomon, enumeră „șase lucruri pe care le urăște Domnul și chiar șapte față de care are oroare”. Dintre acestea, pe locul doi este „limba mincinoasă”, iar pe șase este „martorul mincinos, care spune minciuni”(Proverbe 6:16-19).

Autor Viorel Horea Țânțaș
(Textul este o adaptare la zi a unui fragment din volumul în pregătire pentru tipar „OMUL și MASCA”, semnat de scriitorul Viorel Horea Țânțaș, membru în Liga Scriitorilor din România, rezident în Statele Unite, autor a mai multe volume dintre care amintim: Dicționar de pușcărie, Drumul regal, Umblând pe valuri, Tristă-i duminica zilelor mele, Bucuria luminii, Rugul aprins în Pustia lumii).

Ștefania

De ce prietenii mei evanghelici îl susțin pe Iohannis și nu pe Ponta

Pentru mine contează să ştiu că sus, la conducerea ţării este un preşedinte care pune la loc de cinste familia.
Domnul Iohannis are ceva de dat tuturor românilor. Este un om inteligent și este adeptul „lucrului bine făcut”, nu „merge și-așa!”; sau mai tragem o minciună și mai ademenim niscaiva bieți oameni ușor de manipulat, din cauza sărăciei materiale și chiar mintale…

Sper și mă rog ca toți cetățenii români din diaspora să vină la vot pe 16 noiembrie 2014.
Te rog fierbinte, cetățean român din România, ieși la vot!
Nu lăsa pe altcineva să aleagă în locul tău! Într-un fel sau altul cineva alege în locul tău și nu cred că-ți va fi totuna, în următorii ani!
Pentru noi, dar mai ales pentru copiii noștri să mergem la vot și să alegem! Și să alegem bine!
Dumnezeu să ne binecuvânteze și să se facă voia Lui!

pentrusufletultau

Am observat (cu bucurie) că marea majoritate a prietenilor mei credincioși de pe Facebook îl susțin pe Iohannis pentru turul 2 la prezidențiale. Pe fluxul de știri îmi sosesc zilnic sute de postări, redistribuind articole ce promovează candidatura neamțului și cheamă la un vot împotriva lui Ponta. De fapt, dacă mă gândesc bine, nu cred că am remarcat nici măcar o postare a vreunui prieten în care să se declare deschis o opțiune pro Ponta.

De ce îl susțin evanghelicii (de pe Facebook) pe Iohannis? Există câteva motive pe care eu le consider mai degrabă secundare în acest moment, deși ele sunt importante. Unul este religia: Iohannis este evanghelic, iar Ponta pseudo-ortodox. Al doilea este reputația lui Iohannis de “neamț riguros”, ce a condus cu competență Primăria din Sibiu. Al treilea motiv ține de caracterul lui Ponta, pe care cei cu ochii deschiși îl cunosc sub numele de Primul Mincinos…

Vezi articolul original 532 de cuvinte mai mult

Crăciunul – Nașterea Mântuitorului – sărbătoarea dragostei…

Mi-a plãcut în mod deosebit:

Crăciunul, sărbătoarea dragostei, a bucuriei şi a păcii.
Crăciunul, sărbătoarea familiei.
Cea mai tihnită perioadă a anului.
În ochii strălucitori ai copiilor se odihneşte lumina blândă a lumânărilor.
Miroase a mere coapte, a scorţişoară şi a nuci.
Toate generaţiile revin în bună înţelegere, la armonia străvechilor colinde…

Poftim? Nu se potriveşte cu secolul nostru?

Ah, da!… Crăciunul, marea sărbătoare a consumerismului.
Crăciunul, sărbătoarea certurilor în familii şi triumful ulcerului gastric.
Perioada cea mai stresantă a anului. În ochii pofticioşi ai copiilor se oglindesc vitrinele încărcate de marunţişuri electronice, toate la preţuri exorbitante!
Din toate difuzoarele se revarsă ritmuri de prost gust şi de inimă albastră.
Toate generaţiile se strâng, în bună înţelegere, în jurul catalogului de mărfuri…

Hmmm… cum se mai schimbă vremurile!…

Daca e să ne gândim bine, Crăciunul este Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus. El, Isus a devenit om, cu tot ce implică aceasta, prin urmare a avut şi o zi de naştere, chiar dacă nu ştim cu exactitate când anume S-a născut, chiar dacă ziua a fost aleasă arbitrar.

Unii spun că, defapt, Crăciunul vine să înlocuiască o sărbătoare păgână a luminii şi că de aceea ar trebui respins. Însă, părerea mea este că data naşterii Domnului Isus a fost stabiliă în mod conştient astfel încât să coincidă cu sărbătoarea păgână, pentru a o înlătura pe aceasta, definitiv. Şi, la urma urmei, nu este o ilustraţie grăitoare a faptului că sărbătorim naşterea Mântuitorului, încolţirea unei noi speranţe, în cea mai întunecată perioadă a anului?

Problema e cum anume sărbătorim?!

Indiferent cât de liniştită sau de zgomotoasă va fi sărbătoarea, indiferent cât de multe sau de puţine cadouri vom avea de despachetat, totuşi, cel mai preţios dar ne-a fost oferit nouă tuturor, de Însuşi Dumnezeu, în Persoana Domnului Isus pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu şi eliberarea de întreaga vină a păcatului. Şi aceasta nu numai într-o zi de Crăciun, ci în fiecare zi, pe parcursul întregului an! Nu-i acesta un motiv de sărbătoare?

Prin urmare, Crăciun fericit şi Sărbători binecuvântate!

Ștefania

Nu te teme!

 

„Nu te teme!” – această sintagmă este scrisă de 365 de ori în Biblie, ca o aducere aminte zilnică, din partea lui Dumnezeu, ca să trăim în fiecare zi fără teamă!

Amin!

Ștefania