„…Vă dau pacea Mea…”

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” Ieremia 29:11

Unul din primele lucruri pe care le pierzi când ieşi din voia lui Dumnezeu este pacea. Așa că, dacă nu ai pace, nu face lucrul acela, ști tu care, acela despre care te întrebi dacă să-l faci sau nu!… Promisiunea lui Dumnezeu este: „Vă dau pacea Mea”. De multe ori pacea este tot ce-ţi poate da Dumnezeu ca să-ți spună dacă eşti sau nu pe calea cea bună, aşa că nu încălca „regula păcii”.

Domnul Isus a spus: „Vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea, ca să nu vi se tulbure inima.” (loan 14:27). Lumea oferă un sentiment de pace care funcţionează doar atunci când totul merge bine. Însă, când părerile pe care le primeşti par a fi derutante şi contradictorii, când nimic nu pare să-ţi meargă bine şi totuşi îţi poţi păstra calmul, experimentezi „pacea Lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7).

Poate te întrebi: „De unde să iau pacea aceasta ?” Apostolul Petru îți răspunde (1 Petru 5:6-11): „Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a Lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi. Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi. A Lui sa fie slava si puterea in vecii vecilor! Amin ”.