C R U C E A

Când Domnul Dumnezeu se uită la oameni, şi-i vede neascultători, bolnavi de toate bolile lor, bolnavi de febra păcatului, îi vede cum se zbat şi suferă din cauza acestei boli incurabile din punct de vedere uman, eu cred că atunci Dumnezeu suferă. Dumnezeu suferă din cauza încăpăţânării noastre de a ne bălăci în mocirla păcatului, printre străini, în loc să ne întoarcem la Tatăl nostru ceresc. Spun asta pentru că am citit în Scriptură că ori de câte ori oamenii păcătuiau, când poporul Său nu-L asculta, inima lui Dumnezeu se mâhnea. Dumnezeu are sentimente. Am mai citit în Scriptură că Dumnezeu S-a mâniat, Domnul Isus a plâns la mormântul prietenului Său Lazăr, şi a plâns pentru Ierusalim, înainte de intrarea Sa triumfătoare în această cetate. Duhul Sfânt poate fi întristat. (Efes 4:30) Dumnezeu are sentimente, altfel nici noi nu le-am avea. Spun aceasta, pentru că Scriptura afirmă că Dumnezeu este DRAGOSTE. Dumnezeu spune despre El Însuşi că este DRAGOSTE. Avem şi noi acest sentiment, dar nu este nici pe departe ceea ce emană întreaga Persoană a lui Dumnezeu.

Cred că Dumnezeu plânge pentru fiecare om care nu vrea să se întoarcă la El, prin singura Cale care există, acea cale îngustă, a pocăinţei, la crucea Domnului Isus Hristos. Domnul Dumnezeu nu obligă pe nimeni să se întoarcă la fericire. Singur, omul s-a întors cu spatele la propria-i fericire, păcătuind, atunci când a fost lăsat să aleagă, pentru prima oară între a asculta sau a nu asculta de porunca lui Dumnezeu. Aşa se întâmplă cu omul, când este pus în situaţia de a lua o decizie cu privire la binele lui veşnic. De multe ori preferă un mic compromis, alegân fericirea de moment. Omul este liber să aleagă singur de partea cui este, acum şi de partea cui vrea să fie în veşnicie, odată cu plecarea sa de pe pământul celor vii.

Scriptura ne spune că un păcătos se întoarce ACASĂ, se întoarce la Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos, Cel care este Calea spre Dumnezeu, Adevărul lui Dumnezeu şi Viaţa în Dumnezeu, crezând în jertfa Sa de la Golgota, în puterea de curăţire de păcat a sângelui Său, care a curs pe crucea pe care a fost răstignit pentru păcatele noastre. Când se întoarce un păcătos la Dumnezeu este mare bucurie în cer, înaintea îngerilor lui Dumnezeu, aşa ne spune Scriptura.

„Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi…?” (Ezec 33:11)

Doamne, Dumnezeule, luminează-ne mintea!

„Fărădelegile şi păcatele noastre sunt asupra noastră, şi din pricina lor tânjim; cum am putea să trăim?”  (Ezec 33:10b)

Haieţi să mergem la crucea Domnului Isus şi să privim cu luare aminte la Isus! Uitându-ne la El cu băgare de seamă, Îl vom vedea pe Tatăl Ceresc, pentru că cine-L vede pe Isus, îl vede pe Dumnezeu Tatăl. Uităt-te cu băgare de seamă şi vei vedea că singurul drum care duce în cer este crucea lui Isus, care este manifestarea dragostei lui Dumnezeu, SUPREMA SA DRAGOSTE.

Crezând în Isus, îcrucificare-iisus-300x197ncă de aici de pe pământ ajungi în cer, altfel nu. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine!” Isus este UŞA prin care păşim în cer, în Împărăţia lui Dumnezeu. „Dacă intră cineva pin Mine, spune Domnul Isus, va fi mântuit…” (Ioan 10:8)

Când stai la cruce şi priveşti picioarele Domnului Isus, cu care El a umblat din loc în loc prin ţară, ca să facă bine  tuturor oamenilor care veneu la El şi-I cereau aceasta, acum le vezi însângerate. Sunt însângerate din cauza păcatelor pe care le-a luat asupra Lui când cu bună ştiinţă noi L-am răstignit şi Î-am bătut cuie în picioare.

Ridicând privirea vezi coasta ce I-am străpuns-o cu o suliţă, a urii noastre, ca să fim siguri că a murit, că nu mai este printre noi ca să ne tot spună să ne întoarcem la Dumnezeu, să nu ne mai spună că suntem păcătoşi. Nu mai avem, nu mai aveam nerv să-L auzim spunându-ne că va fi vai de noi dacă nu ne întoarcem la Dumnezeu, pocăindu-ne de păcatele noastre.

Uitându-te la mâinile Lui, care acum parcă nu mai pot să facă nimic, le vezi însângerate. Cu ele, Domnul a atins, a mângâiat şi a luat păcatele multor oameni care credeau în El, a luat bolile lor asupra Sa şi i-a vindecat pe deplin. Dacă priveşti cu atenţie, aceste mâini, parcă vor să te cuprindă cu cea mai mare dragoste, vor să te atingă, să te mângâie, să-ţi ia păcatele şi să te vindece de bolile tale. Aceste mâini doresc să te îmbrăţişeze, să te pună la adăpost de atacurile furtunoase ale celui rău. Când stai în braţele lui Isus, eşti mântuit şi la adăpost de mânia lui Dumnezeu, mânie care se va abate asupra celor care nu vor fi mântuiţi de păcatele pe care le-au săvârşit. Domnul Dumnezeu îi va pedepsi aspru pe cei care vor avea asupra lor păcatele de care s-au făcut vinovaţi. Aceste mâini, vor, şi pot să cuprindă lumea întreagă, trebuie doar ca oamenii să audă despre Isus şi vestea bună a mântuirii prin jertfa Sa şi să creadă în această Evanghelie; să se pocăiască.

Gura, cu care vestea Evanghelia, Vestea cea bună, că ne putem împăca cu Dumnezeu Tatăl, prin El, Isus Hristos, Fiul Său, gura aceasta este închisă, pentru că noi am crezut că omorând pe Fiul, vom putea fi stăpâni pe creația Tatălui. Când vorbea această gură, spunea numai lucruri bune şi folositoare vieţii de acum şi din veşnicii, ne învăţa iubirea de semeni, prin care putem ajunge să-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu. Am crezut că I-am închis gura omorându-L, dar El încă vorbeşte, chiar prin această moarte a Lui. Ne spune cât de mult ne-a iubit. Ne spune că ne iubeşte şi aşteaptă să venim la crucea Lui, să ne smerim ş să ne recunoaştem vina. Aşteaptă să ne poată spune că păcatele ne sunt iertate, să mergem în pace şi să nu mai păcătuim. Dar dacă totuşi, din greşală, mai păcătuim, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe El, Isus Hristos, care, când ne cerem iertare, ne iartă.

Apoi, nu poţi să nu te uiţi mai sus şi să te miri: de ce are lacrimi pe faţă? A plâns Isus? De durere? Durerea lui nu era numai fizică, nu-L dureau doar mâinile şi picioarele care i-au fost străpunse de cuiele urii noastre, Îl durea despărţirea de Dumnezeu Tatăl, despărţire care s-a produs în momentul luării păcatelor noastre asupra Lui. Dumnezeu nu poate privi păcatul în orice formă şi dimensiune ar fi, El în sfinţenia Sa nu poate îngădui minciuna. Să spui că n-ai păcătuit când de fapt ai păcătuit, este o minciună. Chiar dacă Isus era Fiul lui Dumnezeu, cu toate că în timpul vieţii Sale pe pământ nu a păcătuit deloc, în momentul în care a luat păcatele noastre asupra Lui, Dumnezeu Şi-a întors Fața de la El. Chiar Domnul Isus a spus aceasta: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Isus a plâns pentru că-L durea starea în care ne aflam noi când L-am pus pe cruce. A plâns şi S-a rugat lui Dumnezeu pentru noi spunând: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” Dar mai cred că Domnul Isus a plâns şi de bucurie că „S-a sfârşit!”, aşa cum a spus El când a murit, după ce şi-a încredinţat Duhul în mâinile lui Dumnezeu zicând: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez Duhul!” S-a sfârşit drumul suferinţelor, şi-a sfârşit lucrarea pe pământ, a dus la îndeplinire planul de mântuire creat de Dumnezeu, pentru recuperarea omului pentru Rai.

Isus a plâns… coroana de spini de pe fruntea însângerată, cu siguranţă că-L făcea să sufere. Noi i-am pus pe cap o coroană de spini, ca să ne batem joc de El, deoarece spunea că este Împărat. Noi, în nebunia noastră, în furia noastră nu am vrut să înțelegem ce fel de împărat era, am crezut că este nebun şi L-am batjocorit cum am crezut că-i mai bine. Noi i-am pus lui Isus înainte de moarte o coroană de spini, dar după ce a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, Domnul Dumnezeu I-a pus pe cap multe cununi împărăteşti.

Ochiii… ochiii blânzi ai lui Isus par să fie închişi. Noi I-am închis că să nu ne mai ardă privirea Sa stăruitoare şi plină de milă, cu care se uita la noi când ne vorbea despre greşelile şi păcatele noastre, când ne vorbea despre sfinţenie şi despre  Împărăţia lui Dumnezeu. Ochiii aceştia care au plâns pentru noi, ne privesc acum din ceruri, de la dreapta Tatălui şi nu încetează să ne urmărească, plini de o dragoste sfântă, pe tot parcursul drumului nostru pe pământ.

Te uiţi mai sus şi vezi deasupra crucii o însemnare: „Isus Nazarineanul Împăratul Iudeilor”… A scris-o Pilat, cel care nu putea să mai în_eleagă ce este adevărul. Dar, de pe această însemnare, privirile îşi alunecă spre cer. Acolo S-a înălţat Isus, după ce a înviat din morţi şi după ce S-a arătat ucenicilor şi prietenilor Săi, încurajându-i  să nu fie deznădăjduişi, deoarece nu au rămas singuri.

De pe pământ, când te uiţi la cruce o vezi parcă unindu-se cu cerul. Aşa este: mergând pe calea crucii, ajungi să te uneşti cu cerul! Când stai sub cruce, ai impresia că sângele care a curs din trupul Domnului Isus Hristos, poate să curgă şi peste tine. Aşa este: sângele lui Isus Hristos a curs la Golgota pentru ca să te acopere şi să-ţi spele păcatele de care te-ai făcut vinovat. Lasă să te acopere acest sânge, ca să fii spălat de nelegiuirea ta.

Când ne uităm la cruce, trebuie să-L vedem pe Hristosul lui Dumnezeu, care a suferit, murind pentru păcatele noastre, dar în acelaşi timp să-L vedem pe Isus la dreapta lui Dumnezeu, împărăţind şi rugându-Se neîncetat pentru prietenii Lui, mijlocind necontenit pentru cei care se pocăiesc şi-L acceptă ca Domn şi Mântuitor personal. Această cruce acum este goală, căci Hristos Isus este viu în vecii vecilor! Amin! Nu trebuie să neglijăm nici una dintre imaginile crucii. Amândouă sunt adevărate, şi amândouă trebuiesc luate în seamă. Credinţa creştină se bazează pe un Hristos, Fiu al lui Dumnezeu, mort pentru păcatele omului şi înviat din morţi, a treia zi după Scripturi, datorită neprihănirii Lui.

Tatăl slavei, să ne dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui.

Ce avem noi de făcut?

„Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” este o rugăciune simplă, care a fost şi este foarte apreciată de Domnul Isus, pentru un om păcătos. O poţi spune şi tu, cu credinţă. Trebuie să accepţi că eşti păcătos şi că ai nevoie de Isus, de sângele Său, pentru ca să te curăţească de păcat. ISUS este singura alternativă pentru boala noastră incurabilă din punct de vedere uman, care se numeşte PĂCAT. Numai El, Isus, te poate scăpa de suferinţă şi de apăsarea acestei poverii.

„Iată, Robul Meu va propăşi; Se va sui, Se va ridica, Se va înălţa foarte sus. După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază – atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfăţi_area Lui de a fiilor oamenilor – tot aşa, pentru multe popoare va fi o pricină de bucurie; înaintea Lui împăraţii vor închide gura, căci vor vedea ce nu li se mai istorisise, şi vor auzi ce nu mai auziseră.”  (Isaia 52:13-15)

„Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţișarea Lui nu avea nimic care să ne placă.

Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.

Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduişi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.

Când a fost chinuit şi asuprit, n-a descis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.

El afost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormântul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui.

Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâiniule Lui.

Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.

De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine însuşi la moarte, şi a fost pus în numărul celor fără de lege, pentru că a purtat păcatele multora şi S-a rugat pentru cei vinovaţi.”

(Isaia 53)

Cluj-Napoca, 2001
Ștefania

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s