Ce semeni aceea vei secera

Galateni 6 :   7. „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. 8. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. 9. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. 10. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.”

CULEGI CEEA CE SEMENI

Semeni un gând, culegi o faptă. Semeni o faptă, culegi un obicei. Semeni un obicei, culegi un caracter. Semeni un caracter, culegi un destin! Mă refer, desigur, la fapte bune și obiceiul de a persevera în a face bine, acesta să devină un obicei bun sfânt. Suma acestor obiceiuri sfinte vor forma în tine un caracter, un caracter hristic și bineînțeles destinul tău veșnic va fi cu Domnul Isus Hristos în fericire, în braţele Sale.

Un băiat jerpelit tremura de frig, cu nasul lipit de geamul vitrinei unui magazin… O doamnă vine, îl ia de mână, intră cu el în magazin, îi cumpără îmbrăcăminte călduroasă, plătește și iese afară, cu băiatul de mână. El, își trage mâna din mâna doamnei, se uită la ea mirat și-o întreabă: „Doamnă, dumneavoatră sunteți Dumnezeu?” „Nu, a răspuns doamna, eu sunt fiica Lui.”

Pot alții să-L cunoască pe Dumnezeul dragostei Isus Hristos, cu braţele iubirii întinse pe crucea Golgotei, pentru fiecare om în parte, prin tine, sau prin mine, spre gloria Sa?

–  Bună dimineaţa, spuse femeia în timp ce mergea spre omul care şedea pe jos. Încet, acesta s-a uitat în sus. <Sigur această femeie e obişnuită cu cele mai fine lucruri în viaţă. Haina ei e nouă. Arată ca şi cum niciodată nu a ratat vreuna din mesele zilei. Ce-o vrea? Să râdă şi ea de mine, ca şi toţi ceilalţi?> se gândea omul…

– Lasă-mă în pace! mormăi el… Spre uimirea lui, femeia continua să stea în picioare în faţa lui, zâmbind, cu dinţii ei albi, dispuşi în rânduri perfecte.

– Ti-e foame?

– Nuuuu! răspunse el sarcastic. Tocmai am sosit de la masa luată cu preşedintele! Acum, pleacă!

Zâmbetul femeii deveni şi mai deschis. Deodată, omul simţi o mână delicată sub braţul său.

– Ce faci, doamnă? întrebă omul supărat. Am spus să mă laşi în pace!

Chiar atunci apăru un poliţist.

– E vreo problemă, doamnă? întrebă el.

– Nicio problemă, domnule, încerc doar să-l ridic pe acest om pe picioarele lui. Vreţi să mă ajutaţi?

Poliţistul se scărpină în cap.

– Acesta e bătrânul Jack. Tot dă târcoale pe aici de vreo doi ani. Ce vreţi cu el?

– Vezi restaurantul acela? Am de gând să-l duc acolo, să-i iau ceva de mâncare şi să-l scot din frigul ăsta, pentru un timp.

– Ai înebunit, doamnă? s-a împotrivit omul fără adăpost. Nu vreau să merg acolo!

Atunci simţi mâini puternice apucându-i celălalt braţ şi ridicându-l.

– Dă-mi drumul, domnule ofiţer. N-am făcut nimic.

– Ăsta e un lucru bun pentru tine, Jack! răspunse ofiţerul. Nu mai sufla o vorbă.

În cele din urmă, cu oarecare dificultate, femeia şi ofiţerul de poliţie l-au dus pe Jack în restaurant şi l-au aşezat la o masă într-un colţ mai îndepărtat. Era cam la mijlocul dimineţii, aşa că majoritatea mulţimii de la micul dejun deja plecase şi masa de prânz nu sosise încă.

Managerul restaurantului intră în sală şi se aşeză la masa lui.

– Ce se întâmplă aici, ofiţer? întrebă el. Ce-i cu toate astea, omul asta, e vreo problemă cu el?

– Această doamnă l-a adus aici ca să i se dea de mâncare, răspunse poliţistul.

– Nu aici! răspunse managerul supărat. Să ai o persoană ca aceasta aici, face numai rău afacerii noastre…

Bătrânul Jack rânji strâmb.

– Vedeţi, doamnă? Eu v-am spus asta. Şi acum daţi-mi voie să plec. Eu chiar de la început n-am vrut să vin aici.

Femeia se întoarse spre mangerul restaurantului şi zâmbi…

– Sir, vă este cunoscută firma bancară « Eddy şi Asociaţii » ceva mai jos pe stradă?

– Sgur că da, răspunse nerăbdător managerul. Ei ţin una din întâlnirile săptămânale aici, într-una din sălile mele de banchet.

– Şi câştigaţi o mulţime de bani procurând mâncare pentru aceste întâlniri săptămânale?

– Şi ce are asta a face cu dumneavoastră?

– Eu, sir, sunt Penelope Eddy, preşedinte şi CEO al companiei.

– Oh.

Femeia a zâmbit din nou.

– Cred că asta schimbă lucrurile, zise ea şi se uită la poliţist care aproape că se sufoca din cauza unui chicot.

– Vreţi să vă alăturaţi nouă la o cafea şi un prânz, domnule ofiţer?

– Nu, mulţumesc, doamnă, răspunse ofiţerul. Sunt de serviciu.

– Atunci poate ar merge o ceaşcă de cafea?

– Da, d-nă. Asta ar merge foarte bine.

Managerul restaurantului s-a răsucit pe călcâie:

– Am să vă aduc cafeaua chiar acum, domnule ofiţer.

Ofiţerul l-a privit cum se îndepărta.

– Sigur l-aţi pus la punct, spuse el.

– Nu asta a fost intenţia mea. Crezi sau nu, am un motiv pentru toate acestea.

Se aşeză la masă, în faţa oaspetelui ei uimit. Îl fixă intenţionat cu privirea.

– Jack, îţi aminteşti de mine?

Bătrânul Jack căută faţa ei cu ochii lui bătrâni, plini de ordori.

– Cred că da, adică vreau să spun, îmi păreţi cunoscută.

– Sunt poate un pic mai îmbătrânită, spuse ea. Poate chiar m-am împlinit faţă de zilele tinereţii mele, când lucrai aici şi eu am intrat chiar pe uşa aceea, îngheţată de frig şi flamândă.

– Doamnă? spuse ofiţerul încurcat. El nu putea crede că o femeie ca ea ar fi putut vreodată să fi făcut foamea.

– Tocmai terminasem colegiul, zise ea. Venisem în oraş să caut un job, dar n-am găsit nimic. În cele din urmă am ajuns la ultimii mei cenţi şi tocmai fusesem dată afară din apartament. Am umblat pe străzi zile întregi. Era februarie, mi-era frig şi aproape că muream de foame. Am văzut acest loc şi am intrat încercând să găsesc ceva de mâncare…

Lui Jack îi apăru un zâmbet.

– Acum îmi amintesc! Eram în spatele tejghelei. Aţi venit şi m-aţi întrebat dacă v-aş putea da ceva de lucru în schimbul a ceva de mancare. Am spus că asta este contrar politicii companiei.

– Ştiu, continuă femeia, atunci mi-ai făcut cel mai mare sandwich cu friptură de vită pe care eu l-am văzut vreodată, mi-ai dat o ceaşcă de cafea, şi mi-ai spus să merg la o masă din colţ şi să-l savurez acolo. Mi-a fost teamă ca vei avea probleme dacă voi fi văzută acolo. Apoi, când m-am uitat şi am văzut că ai pus preţul mâncării mele în casa de bani, am ştiut că nu vor fi probleme.

– Deci aţi început propria afacere? întrebă bătrânul Jack.

– Am gasit un job chiar în după masa aceea. Am avansat în munca mea. În cele din urmă am început propria mea afacere, şi cu ajutorul Domnului am prosperat. Ea şi-a deschis poşeta şi a scos un business card şi i-l dădu lui Jack.

– Când termini aici vreau să mergi la Mr. Lyons… El este directorul personalului companiei mele. Voi vorbi cu el şi cu siguranţă va găsi să-ţi dea ceva de făcut pe la birou. Zâmbi. Cred că va putea chiar să găsească nişte fonduri ca să-ţi dea un mic avans, să-ţi poţi cumpăra nişte haine şi să găseşti un loc unde să stai până te pui pe picioare… Dacă ai nevoie vreodată de ceva, uşa mea este întotdeauna deschisă pentru tine.

Erau lacrimi în ochii bătrânului Jack…

– Cum aş putea să vă mulţumesc? spuse el.

– Nu-mi mulţumi mie, răspunse femeia. A Lui Dumnezeu este lauda. Mulţumeşte-I Domnului Isus! El M-a îndrumat spre tine.

La ieşirea din restaurant, ofiţerul şi femeia s-au oprit înainte să meargă fiecare pe drumul său.

– Mulţumesc pentru tot ajurorul, domnule ofiţer, spuse ea.

– Dimpotrivă, Ms. Eddy, răspunse el. Eu vă mulţumesc. Am văzut astăzi un miracol, ceva ce n-am să uit niciodată. Şi, şi vă mulţumesc pentru cafea!

Dumnezeu, în providența Sa poate schimba lucrurile pentru tine, astfel ca ele să lucreze în favoarea ta. Dumnezeu închide uşi pe care omul nu le poate deschide şi tot El deschide uşi pe care nici un om nu le poate închide. Dacă ai nevoie de Dumnezeu şi vrei ca El să deschidă uşi pentru tine, fă voia Lui. O găseşti în Biblie!

Şi adu-ţi aminte că și tu poți fi o binecuvântare pentru alţii, spre gloria lui Dumnezeu!

Cea mai bună demonstraţie a existenţei lui Dumnezeu (?!)

O demonstraţie cum nu aţi mai întâlnit. În acest articol veţi citi despre o demonstraţie făcută în anul 1921 de un elev profesorului său de filosofie. Spun că este o demonstraţie cum nu aţi mai întâlnit, fiindcă au mai fost făcute o mulţime de demonstraţii dar aceasta a rămas în istorie… Veţi vedea de ce…

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie.

– Să vă explic care este conflictul între ştiinţă şi religie.
Profesorul, ateu, face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.
– Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
– Da domnule, spune studentul.
– Deci crezi în Dumnezeu?
– Cu siguranţă.
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, domnule, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
– Da.
– Tu eşti bun sau rău?
– Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbeşte ca un cunoscător.
– Aha! Biblia!
Se gândeşte puţin apoi spune:
– Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să ajuţi această persoană? Ai încerca?
– Da, domnule, aş încerca.
– Deci eşti bun.
– N-aş spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea, dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu.
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.
– El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace.
– Nu poţi răspunde, nu-i aşa?
El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
– Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
– Păi, da, spune studentul.
– Satana e bun?
Studentul nu ezită la această întrebare:
– Nu.
– De unde vine Satana?
Studentul ezită.
– De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
– Da, domnule.
– Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat răul? Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde.
– Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieşte jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.
– Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.
– Spune-mi, continuă el adresându-se altui student: Crezi în Isus Hristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos.
– Da, domnule profesor, cred.
Bătrânul se opreşte din mărţăluit.
– Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?
– Nu, domnule. Nu L-am văzut.
– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
– Nu, domnule, nu l-am auzit.
– L-ai simţit vreodata pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, domnule, mă tem că nu.
– Şi totuşi crezi în el?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui despre asta, fiule?
– Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
– Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa. Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare.
– Domnule profesor, există căldura?
– Da.
– Şi există frig?
– Da, fiule, există şi frig.
– Nu, domnule, nu există!
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.
Studentul începe să explice.
– Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 273,15 de grade C sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig. Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -273,15 de grade C. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut, -273,15 grade C, înseamnă absenţa totală a căldurii. Vedeţi, domnule, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.
Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.
– Dar întunericul, domnule profesor? Există întunericul?
– Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea daca nu întuneric?
– Din nou răspuns greşit, domnule profesor. Întunericul nu e ceva; este absenţa a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numeste întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Daca ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun.

– Vrei să demonstrezi ceva, tinere?
– Da, domnule profesor. Vreau să spun că premisele dumneavoastră filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.
De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza.
– Greşite? Poţi explica în ce fel?
– Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul. Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule profesor, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?
– Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.
– Aţi observat vreodată evoluţia cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevăr!
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavoastră nu predaţi studenţilor ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator? Clasa murmură. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.
– Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineori celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer.
Studentul se uită în jurul său, în clasă.
– E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul domnului profesor?
Clasa izbucneşte în râs.
– E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule profesor – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră, domnule?
Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă.
În fine, după un interval ce păru o veşnicie, bătrânul răspunde.
– Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu…
– Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinşa există împreună cu viaţa, continuă studentul.
– Acum, domnule, există răul?
Acum, nesigur, profesorul răspunde:
– Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
– Răul nu există, domnule, sau cel puţin nu există în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumina.
Profesorul s-a aşezat…

PS:
Studentul era…Albert Einstein. Albert Einstein a scris o carte intitulata “Dumnezeu vs. Stiinta” in 1921..

PPS:  Iată, mai jos, de ce nu pot crede că această discuţie a existat cu adevărat, între Albert Einstein şi profesorul său de filozofie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein

Concepțiile religioase ale marelui savant sunt bazate pe cercetarea naturii:

„Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele și faptele omenirii.”[30]

Mai precis, Spinoza considera că Dumnezeu este un alt nume pentru natură.[31] Deci, adorația lui Einstein se referea la natură, pe care panteiștii o numesc Dumnezeu.

Către sfârșitul vieții, într-o scrisoare adresată filozofului Eric Gutkind și datată pe 3 ianuarie 1954, marele fizician afirmă:

„Cuvântul « dumnezeu » nu este nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.”[32][33]

Religiozitatea nedefinită a marelui savant se referă mai degrabă la admirația pe care acesta o nutrește față de structura lumii, care se revelează treptat cu ajutorul științei.[34] În1926, într-o scrisoare adresată fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se la principiul incertitudinii, scria: „Eu, în orice caz, sunt convins că El nu se joacă cu zarurile.”

„Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința.”

Efect placebo – efect nocebo

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Şi, întrucât mintea subconştientă este cea care controlează corpul nostru şi întreaga viaţă, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de întâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute.

Multă lume a auzit de efectul placebo. În cadrul unui experiment medical, ţi se dă un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă ca pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testează ‘medicamentul’, aproximativ 50 constată într-adevăr că au scăpat de durerea de stomac, dar, surpriză! Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahăr acoperită cu un înveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahăr. Şi atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari?

Forţa sugestiei: li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine. În fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine. Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.

Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. În cadrul unui experiment similar, ţi se dă o pastilă despre care eşti avertizat că îţi va face rău – de pildă crampe stomacale. De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este de 90 din 100 de voluntari! Evident era aceeaşi pastilă inofensivă de zahăr. Se constată însă că forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive.

Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative, în primul rând prin presã: inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc. Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru, iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem încrederea într-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se întâmple ce e mai rău. Şi, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se întâmplă. Dăm vina pe ursită, pe guvern, pe socri, pe colegi , fără să observăm că, de fapt răul este în noi. L-am lăsat să pătrundă în mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim în casă cu un duşman.

Gata! Puneţi piciorul în prag! Începând de astăzi închideţi uşile pentru aceşti musafiri periculoşi. Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative. Schimbaţi postul pe altceva. În fond aveţi 40-50 de canale prin firma de cablu. Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă: muzică, divertisment, Mr.Bean… .

Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă, critică şi condamnă. Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte serios să vă căutaţi un alt loc de muncă. Altfel, rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţă de eşec şi frustrare.

Asociaţi-vă cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreţi să aveţi o viaţă de succes, trebuie să staţi cât mai mult în preajma unor oameni de succes. Învăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.

Desigur, dacă sunteţi o persoană pretenţioasă nu întotdeauna veţi găsi la Tv sau radio ce să urmăriţi. Atunci, şi nu doar atunci citiţi Scriptura.  Analizaţi şi cu această ocazie dacă Isus Hristos a fost/ este un Om de succes!

Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cărţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.

Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative. Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastră şi folosiţi-le pentru a vă atinge obiectivele.

Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic, timp de două săptămâni:

1) nu vă mai plângeţi de nimic, nici măcar în sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii;

2) nu mai urmăriţi jurnalele de ştiri la TV;

3) nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.

    Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.

Vă sugerez să urmaţi îndeaproape sfaturile scrise aici, vă gândeaţi şi voi la aşa ceva, însă nu aţi avut probabil timp să vă hotărâţi când să începeţi. Şi mai mult, să nu uitaţi că Cel care ne poate vindeca sufletele şi ne poate ajuta în toate circumstanţele vieţii este Dumnezeu. La El trebuie să apelăm şi Cartea Lui dacă o citim, cu gândul să învăţăm şi să punem în practică ceea ce citim vom fi ajutaţi.

Succes!

Ma gandesc la Psalmul 50

La inceput de an ma gandesc, la ce ne spune Dumnezeu prin prorocul Ieremia: ‘… caci Eu stiu gandurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejde. Voi Ma veti chema si veti pleca, Ma veti ruga si va voi asculta. Ma veti cauta si Ma veti gasi, daca Ma veti cauta cu toata inima. Ma voi lasa  fiu gasit de voi…’. (Ieremia 29:11-14a) Aceste cuvinte ma duc cu gandul la Psalmul 50, pe care l-am citit nu demult si mi-au ramas in minte cateva versete: ‘Strangeti-Mi pe credinciosii Mei, care au facut legamant cu Mine prin jertfa! … Nu pentru jertfele tale te mustru:caci arderile tale de tot sunt necurmat inaintea Mea… Oare manac Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sangele tapilor?  Adu ca jertfa lui Dumnezeu multumiri, si implineste-ti juruintele facute Celui Prea Inalt. Cheama-Ma in ziua necazului si Eu te voi izbavi, iar tu Ma vei proslavi. … Cine aduce multumiri, ca jertfa, acela Ma proslaveste, si celui ce vegheaza asupra caii lui, aceluia ii voi arata mantuirea lui Dumnezeu.’

Aceste cuvinte vreau sa-mi rezoneze in inima de-a lungul noului an 2013.

Domnul sa ne binecuvanteze pe toti cu intelepciune si pricepere sa-I aducem jertfa multumirii noastre, care sa arda pe altarul inimii noastre.

La multi ani!

De Anul Nou, 2013…

As dori ca noul an sa inceapa cu o ninsoare abundenta de binecuvantari care sa duca la inzapezirea voastra in fericire, frigul sa va inghete toate necazurile iar sufletul sa va ramana vesnic cald. Visele si aspiratiile voastre sa atinga cerul prin maretia lor, iar Tatal sa va dea puterea de a le vedea implinite.

Impartasesc acest mesaj cu voi, cei care veniti pe-aici. L-am primit de la o buna prietena, mi s-a parut foarte frumos si nu m-am putut abtine sa nu vi-l transcriu, deoarece asta va dorsc, dragi prieteni!