Promo Scoala familiei la CREDO TV (CTV)

Ţinând cont de faptul că viaţa de familie este o permanentă şcoală, în care învăţăm să trăim mai întâi în doi, apoi în trei, patru sau în cât de mare număr va voi Dumnezeu, se dovedeşte că ne e mult mai uşor atunci când avem cu cine să ne sfătuim pe diversele ei problematici.

Bine-ar fi, nu-i aşa, să ştim mai dinainte cum să intrăm într-o relaţie de căsătorie, ca după nuntă, viaţa de familie să devină un colţ de rai!

Dacă sunteţi căsătoriţi sau nu, veţi fi întotdeauna bineveniţi să ne sfătuim şi să învăţăm, la ŞCOALA FAMILIEI, la CREDO TV.

Ștefania

E clar, dar mai avem timp?

În prima zi de facultate, profesorul ni s-a prezentat și ne-a dat drept sarcină să facem cunoștință cu cineva necunoscut. M-am ridicat să mă uit în jur și atunci o mână fragilă mi-a atins umărul. Când m-am întors, am văzut o bătrânică mărunțică, cu chipul brăzdat de riduri, care mă privea cu un zâmbet ce îi lumina întreaga ființă. Spuse:
– Bună, frumosule. Mă numesc Rose. Am 86 de ani. Pot să te îmbrățișez?
Am izbucnit în râs și, după acceptul meu, mă strânse în brațe cu putere.
– Ce cauți la universitate la varsta asta „fragedă și inocentă”? am întrebat.
– Vreau să-mi găsesc un bărbat bogat, să mă căsătoresc, să mă stabilesc la casa mea, să fac niște copii, răspunse ea zâmbind.
– Hai să lăsăm gluma, am reluat.
Eram foarte curios să aflu ce o motivase să abordeze acest gen de provocare la vârsta ei.
– Dintotdeauna mi-am dorit să merg la universitate și acuma mi se îndeplinește visul, îmi spuse.
După curs ne-am dus la bufetul studențesc și am băut un milkshake de ciocolată.
Ne-am împrietenit pe loc.

Timp de trei ani, zilnic, dupa ore, plecam împreună și stăteam de vorbă necontenit. Eram de-a dreptul fascinat să îi ascult acestei „mașinării a timpului ” confesiunile atât de bogate în înțelepciune și experiență.

De-a lungul anului, Rose a devenit „mascota” campusului și se împrietenea cu ușurință cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Îi plăcea să se pună la patru ace și să se lăfăie în atenția pe care i-o acorda toata lumea în jur. Și se bucura de fiecare clipă.

La sfârșitul anului am invitat-o pe Rose să țină un discurs la banchetul fotbaliștilor. Îmi vor rămâne mereu în minte învățăturile ei. A fost prezentată și a pornit spre tribună. Când a început discursul ei pregătit de acasă, scăpă trei dintre cele cinci cartonașe pe care își notase ce voia să spună. Deranjată și stanjenită, se aplecă spre microfon și spuse pur și simplu:
– Îmi pare rău că sunt atât de neîndemântică. Am renunțat la bere în favoarea whiskey-ului și marca asta, lent, mă bagă în mormânt. N-am sa reușesc să mai pun în ordine cartonașele astea, așa că am să vă spun ceea ce știu.
Noi am râs și ea tuși ca să-și dreagă glasul. Continuă:
– Nu încetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim. Îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm.
Există un secret pentru a te menține tânăr: a fi fericit și a deveni un om de succes. Trebuie să râzi și să guști umorul fiecărei zile. Trebuie să ai un vis. Atunci când rămâi fără vise, mori. Suntem înconjurați de oameni morți și nici nu ne dăm seama. E o mare diferență între a îmbătrâni și a evolua. Daca ai 19 ani și stai în pat, inert timp de un an, fără să produci ceva, vei împlini 20 de ani.
Dacă am 87 de ani și zac în pat timp de un an fără să fac nimic voi împlini 88. Toată lumea îmbătrânește. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e să evoluezi, identificând mereu oportunitățile care se ascund în inima schimbării. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja bătrâni nu regretă neapărat ceea ce au făcut, ci mai degrabă ceea ce nu au făcut. Numai cei care au regrete se tem de moarte! Și-a încheiat discursul cântând cu avânt „Trandafirul” (Rose).

Ne-a încurajat să îi studiem versurile și să le punem în practică, în viața de zi cu zi.

Rose și-a luat diploma pe care o dorise atâția ani.
La o săptămână după absolvire, Rose s-a stins, pe tăcute, în somn.
Peste 2000 de studenți au fost alături de cea care le-a demonstrat că:
nu e niciodată prea târziu să fii ceea ce vrei să fii.

ȘI NU UITAȚI:
NU POȚI ALEGE SĂ ÎMBĂTRÂNEȘTI SAU NU;
DAR POȚI ALEGE SĂ EVOLUEZI!

primită prin e-mail…

Ștefania

Casa celor 1000 de oglinzi

Cu mult timp în urmă, într-un sătuc, se afla un loc cunoscut drept “Casa celor 1000 de oglinzi”. Un cățelus mititel, vesel din fire, aflând de acest loc, s-a hotărât să-l viziteze. Când a ajuns, sărea fericit pe scări și a intrat în Casă. Cu urechiușele ciulite și dând din codiță s-a uitat pe hol. Spre marea sa surpriză, s-a trezit privind la alti 1000 de cățeluși fericiti, care dădeau fiecare din codiță, ca și el. A zâmbit, și a primit înapoi 1000 de zâmbete, la fel de calde și prietenoase. Când a plecat, s-a gândit: “Este un loc minunat. Mă voi întoarce să-l mai vizitez!”.

În același sat, alt cățel, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotărât și el să viziteze Casa. A urcat cu greu scările, cu codița între picioare, și capul plecat. Când a văzut 1000 de câini neprietenoși uitându-se la el, s-a speriat și s-a zbârlit pe spate, mârâind. Când ceilați 1000 de câini au început și ei să mârâie, a fugit speriat. Odată iețit afară, s-a gândit: “E un loc îngrozitor, nu mă mai întorc acolo niciodată”.

Morala: Toate chipurile sunt oglinzi.

primită prin e-mail…

Ștefania

ȘOIMII

Un împărat a primit doi șoimi. Unul a fost antrenat, despre celălalt i s-a spus că refuza să se dezlipească de creanga pe care stătea. Unul dintre slujitori trebuia să se cațere în fiecare zi în copac să-i ducă de mâncare.

După ce a încercat în fel și chip să facă șoimul să zboare de pe creangă, împăratul și-a rugat supușii să-l ajute. Un bătrân înțelept s-a oferit să facă el asta și, a doua zi când s-a trezit, împăratul a văzut șoimul zburând de colo-colo.
– Cum ai făcut? și-a întrebat supusul
– A fost foarte simplu. Nu a trebuit decât să îi tai craca de sub picioare.

Morala: Uneori Dumnezeu ne taie craca de sub picioare ca să ne aducem aminte că putem zbura.

primită prin e-mail…

Ștefania

2 Cronici16:9

„Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul,
ca să sprijine pe aceia a căror inimă
este ÎNTREAGĂ a Lui.”