CITEȘTE, SĂ VEZI CUM E LA SFÂRȘIT!

Trăim în secolul vitezei!
Timpul e tot mai scurt,
și tot mai strâmt.
Nu avem timp!
Nu avem timp!
Cândva oamenii
lucrau pământul cu brațele.
Mereu.
Mult.
Mulți.
Greu.
Făceau pâinea în casă,
spălau rufele manual.
Iar timpul era îndestulător.
Acum pâinea se cumpără,
hainele se spală singure,
pământul nu se mai lucră,
pentru că “nu merită”,
și totuși
“Nu avem! Nu avem timp!”

Dar ce se aude?
Uuups!
“S-a oprit Planeta!”
S-a oprit?!?

Dintr-o dată s-a făcut
LI-NI-ȘTE !
Liniște?
Dintr-o dată avem timp.
Timp?
Atâta timp fără timp,
și de-odată atâta timp!
Nici nu prea mai știi
ce să faci cu el.

Breaking News:
“Ceva invizibil a oprit planeta!
CORONAVIRUS ?!?”

Nu v-ați putut imagina
cum s-ar putea opri totul.
Nu-i așa?
Așa!
De-odată!
Cum ar putea să ajungă
săracul egal cu bogatul?
Cum să călătorească amândoi
în aceiași barcă?
Așa!
De-odată!
“Hei, încotro?”
Dintre vălătucii de pâclă
cineva, tușind, răspunde:
“Nu cunoaștem destinația!”
“Nu știm nici măcar dacă mergem…”
“Nu știm unde,
nici dacă,
nici cine va ajunge…
Săracul sau bogatul?”

Importantul serviciu,
indispensabilii bani,
nu mai sunt, iată, priorități.
Păreți legați de mâini și de picioare.
Chiar sunteți!
Nu puteți face nimic!
NIMIC!
Călătoriile, vacanțele?
“Nu, nu ne mai interesează!
Tot ce-am vrea, ar fi să fim sănătoși, să avem ce mânca,
să putem umbla liberi…

Descoperim încet, încet,
dincolo de aparențe,
cât de nesiguri
și de singuri suntem.
Nesiguri și singuri!

Acum avem toți aceiași vacanță!
De 5 stele!
Cum altfel?
ACASĂ!
Unde în altă parte?
Unde sunt mai multe stelele
ca acasă?
CASA pe care mulți,
vai, mult timp,
au folosit-o drept simplu dormitor.
Există o scenă terifiantă în cartea
“Se Întorc Morții Acasă”,
chiar despre aceste lucruri.
Acum există timp.
Atâta timp liber!
Liber?
Plictisitor de mult timp.
Timp, da,
dar nu liber.

„Unde faci Paștile?”
Acasă!
În casă!
“Aștepți musafiri?”
Nu!
Nu e cazul!
O,
nu mai trebuie să ostenim?
Nu mai trebuie să fim fițoși?
Nu ne mai cumpărăm
haine tari și musai noi?
Iepurași? Cadouri? Surprize?
“…Nu, mulțumim!
Nu e nevoie.”

Ce-ar fi ca, anul acesta,
să te pregătești, totuși,
pentru un musafir?
Unul singur.
Sin-gu-rul!
Cel mai mare
și mai important Musafir!
Cel Care ar fi dat sens
oricărei întâmplări.
…Dacă L-am fi primit.

Acum avem timp,
și am avea și toate motivele
să-L asteptăm și să-L primim…
Cum pe cine?
Pe HRISTOS!
Cel mai potrivit oaspete
într-un așa timp.
Nu?
Plin de modestie,
încărcat, însă,
de tot felul de daruri și surprize,
ar merita un loc
la masa voastră.
Credeți-mă!

Hai, primiți-L anul acesta
cum se cuvine,
fie și experimental.
S-ar putea să vă aducă
tocmai ceea ce așteptați.

Câteva paradoxuri:
combustibilul s-a ieftinit,
dar cui îi pasă?
Nu se circulă, deci, unde să-l pui?
Cu proviziile?
Oricum nici cu ele nu e ușor.

În fața blocului SUV-ul
de 100.000 de € stă parcat
lângă o berlină de 5000 de € .
Cum stau ele, egal parcate,
sub același praf și sub aceeași ploaie.

Vezi tu, prietene,
frate dragă, vezi ?
Nu Coronavirus ucide.
Fără cruțare omoară
răutatea, invidia, ura…

Ți-ai închipuit vreodată
că “Universul”, “Natura”,
sau indiferent
cum vrei să-i zici lui Dumnezeu,
va crea așa o egalitate între oameni?
Vedem noi oare?
Vai,
Groapa are aceleași dimensiuni!
Și nimic din cele cu care te-ai fălit
nu vei putea lua cu tine acolo.
Știi asta!
Și tu, și tu, și tu…
Doar păcatele!
Dacă accepți că există,
și dacă știi ce sunt acelea.

Grea palmă am primit.
Toți!
Firesc ar fi să ne fie o mare
și importantă lecție.
Dar ne va fi oare?
Ne vom trezi mâine,
înțelegând că suntem
OAMENI?
Vom deveni mai buni,
mai îngăduitori,
mai generoși,
mai credincioși?
Sau ne vom întoarce
la vechile mărșăluieli,
așteptând poate
un alt virus,
ca un prilej “fastuos”,
în care să ni se argumenteze,
mult mai bine,
că OAMENI fiind,
s-ar cuveni să facem
această dovadă mereu,
neuitând niciodată
acest uriaș “amănunt”!

P.S.
În fine, dacă am înțeles ceva
din povestea asta amară,
hai, să dovedim!
Haideți, ca în noaptea de Înviere,
să ieșim cu toții în balcoane
și/sau la ferestre,
tineri și bătrâni,
laolaltă toți,
oriunde ați fi,
cu lumânările aprinse în mâini,
și să cântăm,
de să răsune cerul și pământul:
HRISTOS A ÎNVIAT!
Ar fi un eveniment,
Ar fi un REVIRIMENT!

Dacă ești “pentru”, lasă-mi un mesaj cu „DA”,
apoi spune și altora!

Să ne auzim
SĂNĂTOȘI,
cântând o țară întreagă,
arătând că viața
NE ESTE GROZAV
DE DRAGĂ!

Să fiți SĂNĂTOȘI
și la inimă FRUMOȘI!

=Text preluat=

Mărturie din Lombardia

Sursa: Google

Când ateii încep să creadă în Dumnezeu!

Citiți o mărturie a unui medic din Lombardia, din aceste zile greu încercate pentru suflare de pe glob.

” Niciodată nici în cele mai negre coșmaruri nu mi-am închipuit ca voi ajunge sa vad si trăiesc ce se întâmpla aici la noi în spital de trei săptămâni. Coșmarul curge, fluviul este din ce în ce mai mare si mai de nestăvilit.

La început veneau câțiva, apoi zeci apoi sute și acum noi nu mai suntem medici, ci am ajuns sortatori pe banda și decidem cine trăiește și cine trebuie trimis acasă sa moară, deși toți acești oameni au plătit toată viata taxe Italiei.

Până acum doua săptămâni eu și colegii mei eram atei; era normal pentru că suntem mediciniști și noi am învățat știința, iar știința ne spunea că exclude prezența lui Dumnezeu; am ras mereu de părinții mei care mergeau la biserică.

Acum 9 zile a venit la noi un preot de 75 de ani. Om blând, care avea probleme mari respiratorii, însă avea la el o Biblie și ne-a impresionat că le citea muribunzilor și aceștia îl țineau de mană.

Fiind toți medicii eram obosiți, descurajați, terminați psihic și fizic, când aveam timp stăteam sa îl ascultăm. Acum suntem nevoiți sa recunoaștem: noi ca oameni ne-am atins limitele; mai mult nu putem face, și zilnic mor și mai multi oameni. Si noi suntem epuizați. Deja avem doi colegi care au murit și alții abia se mai țin pe picioare.

Ne-am dat seama ca unde se termina ce poate face omul avem nevoie de Dumnezeu și am început sa ne rugam când avem câteva minute libere. Vorbim intre noi și nu ne vine să credem ca din atei feroce, am ajuns zilnic sa ne găsim liniștea cerând Domnului sa ne ajute să rezistăm sa putem avea grijă de cei bolnavi.

Ieri a murit preotul de 75 de ani. Ca nicio data până astăzi, deși am avut peste 120 de morți în 3 săptămâni aici, am fost toți terminați, distruși pentru ca bătrânul preot a reușit in timpul stat la noi sa ne aducă o liniștea pe care nu mai speram sa o găsim.

Preotul a plecat la Domnul și curând urmam și noi. Eu nu am mai fost acasă de 6 zile, nu știu când am mâncat ultima oara, și îmi dau seama de inutilitatea mea pe acest pământ si vreau sa îmi dedic ultima suflare ajutându-i pe alții.

Sunt fericit ca m-am întors la Dumnezeu în vreme ce sunt incurajat de suferința și moartea semenilor mei.”

#stauacasa