Darul Lui nespus de mare

Cauți daruri pe care să le dăruiești din inimă și prin care să atingi inimi?
Dragostea și fantezia sunt cei mai buni sfetnici și valorează mai mult decât aurul, prin ele iau naștere amintiri ce dăinuie o viață!

Ne place să-i surprindem pe cei dragi și de aceea cătăm să le dăruim câte ceva deosebit, ceva unic și cu totul ieșit din comun. Vrem să vedem că darul nostru vine din inimă și chiar l-am ales. Răsplata noastră este să vedem bucuria celui ce primește cadoul.

Gândește-te dacă nu cumva la fel se întâmplă și în relația dintre Dumnezeu și noi, oamenii. Ce dar minunat ne-a făcut El, când ni L-a trimis pe Fiul Său, pe Isus, Domnul și Mântuitorul nostru. Tatăl ceresc ne-a dăruit cu adevărat ceva unic și cu totul ieșit din comun. Care dintre noi nu ar putea spune că acest Dar nu vine chiar din inima lui Dumnezeu? Ne putem imagina chiar bucuria din cer, emoțiile și anticipările îngerilor când acest Dar neprețuit a fost „împachetat”, înfășat în scutece și apoi culcat într-o iesle!

Cu siguranță, Dumnezeu S-a gândit foarte mult la acest Dar. L-a avut în vedere încă înainte de întemeierea lumii. Și peste secole și milenii, a pregătit cu multă migală fiecare amănunt al venirii Lui.

Acest Dar ceresc Îl sărbătorim noi de Crăciun. Ca oricare alt dar, Îl putem accepta cu toată simplitatea, primindu-L pe Fiul lui Dumnezeu cu inima plină de mulțumire și copleșiți de o bucurie neasemuită. Fără-ndoială că Tatăl din ceruri Se bucură nespus când vede că Darul Lui, Isus Hristos, este primit cu plăcere, așa cum scria apostolul Pavel în 2 Corinteni 9:15 „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!”

Fie ca aceasta să fie atitudinea inimii noastre în această Sărbătoare! Să ne facem timp și să-I mulțumim lui Tata pentru grija Sa față de noi.

Ștefania

HOME – Planet Earth