Kafka and the Doll, The Pervasiveness of Loss

IMG_20181121_133526.jpgPovestea spune că, într-o zi când mergea prin parcul în care își făcea zilnic plimbările, Franz Kafka a întâlnit o fetiță care plângea. Își pierduse păpușa și era tare dezolată.
Kafka s-a oferit să o ajute să o găsească așa că și-au dat întâlnire a doua zi, în același loc.

Pentru că nu a găsit-o, el a scris o scrisoare pe care i-a citit-o fetiței a doua zi când s-au reîntâlnit.

“Te rog nu plânge după mine, am plecat într-o excursie în jurul lumii. Îți voi mai scrie despre aventurile mele.”

Acesta a fost începutul multor scrisori care au urmat. De fiecare dată când cei doi se întâlneau, Kafka îi citea fetiței aventurile imaginare prin care trecea mult iubita păpușă. Fetița era consolată.

Când întâlnirile lor au a juns la sfârșit, Kafka i-a adus fetiței o păpușă. Aceasta arăta, evident, diferit față de cea originală. Scrisoarea cu care a venit însoțită explica: “Călătoriile mele m-au schimbat”.

Mulți ani mai târziu, fetița, acum fiind o femeie adultă, a găsit în această păpușă un bilețel pe care scria: “Tot ceea ce iubești vei pierde până la urmă. Dar în final, iubirea se va întoarce sub o altă formă.”

Reclame

Fericirea

SQ_HappinessApartFromHim_750x750.jpg

PSALMUL 4

Către mai-marele cântăreţilor.
De cântat pe instrumente cu coarde.
Un psalm al lui David

Răspunde-mi când strig, Dumnezeul neprihănirii mele, scoate-mă la loc larg când sunt la strâmtorare! Ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea! Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava mea? Până când veţi iubi deşertăciunea şi veţi umbla după minciuni? (Oprire)
Să ştiţi că Domnul Şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El. Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi! Spuneţi lucrul acesta în inimile voastre când staţi în pat, apoi tăceţi! (Oprire)
Aduceţi jertfe neprihănite şi încredeţi-vă în Domnul! Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!”
Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului. Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.

APARENȚELE ÎNŞEALĂ

Stanford

Această poveste adevărată se întâmpla în America la sfârșitul secolului al XIX-lea. O doamnă şi soţul ei, au coborât din tren în Boston cu intenția de a ajunge la Universitatea Harvard. Erau îmbrăcați destul de modest: ea, într-o rochie de bumbac, el, îmbrăcat într-un costum simplu, nu chiar de cea mai bună calitate. S-au adresat, fără să fi avut o programare prealabilă, secretarei preşedintelui de la Universitatea Harvard. Secretara a ghicit imediat că aceștia veneau de la țară, că erau fermieri, care nu puteau avea nimic de a face cu Harvard.

-Dorimsă-l vedem pe domnul preşedinte, a spus omul încet.

-Îmipare rău, este foarte ocupat, a răspuns secretara.

-Aşteptăm, a replicat femeia.

Ore întregi, secretara i-a ignorat, în speranţa că cei doi, în cele din urmă se vor descuraja și vor pleca. Ei nu au plecat, ceea ce a făcut să crească frustrarea acesteia.

În cele din urmă a decis să-l deranjeze pe preşedinte, deşi era o corvoadă pe care ea mereu o evita.

  • Poate dacă veți vorbi cu ei câteva minute, vor pleca – i-a spus secretara preşedintelui Universităţii. Acesta făcu o strâmbătură de dezgust, şi acceptă. Cu fruntea încruntată, dar cu demnitate, se îndreptă cu pas majestuos spre perechea care aștepta.

Femeia îi spuse:
– Am avut un fiu care a învățat la Harvard timp de un an. El a iubit Harvard-ul. A fost fericit aici, dar acum un an, a murit într-un accident. Soţul meu şi cu mine am vrea să construim ceva, undeva în campus, care să fie în memoria fiului nostru. Preşedintele nu a părut interesat.

-Doamnă, a spus acesta, nu putem ridica o statuie pentru fiecare persoană care a învățat la Harvard şi apoi a murit. Dacă am face-o, acest loc ar părea un cimitir.

-Oh, nu, replică repede femeia, nu dorim să se ridice o statuie. Ne-am gandit că am fi bucuroși să donăm o clădire universității Harvard.

Președintele și-a întors către ei privirea. Se uită scurt la rochia femeii și la costumul lui simplu, apoi exclamă:
– O clădire! Aveți cumva idee cât costă o clădire? Am investit peste șapte milioane și jumătate de dolari în clădirile de aici de la Harvard!

Pentru o clipă femeia a tăcut.
Președintele s-a gândit că poate acum se va putea debarasa de ei.

Femeia se întoarse către soțul său și îi spuse încet:
– Atât de puțin costă o universitate? De ce să nu construim noi de la început una nouă, a noastră?

Soțul său acceptă.

Fața președintelui se întunecă de confuzie și uimire.
Domnul Leland Stanford şi soţia lui s-au ridicat şi au plecat, au călătorit până în Palo Alto, în California, unde au pus bazele universității care le poartă numele, Universitatea Stanford, în memoria unui fiu de care Harvard nu a mai fost interesat. Universitatea “Leland Stanford Junior” a fost inaugurată în 1891, în Palo Alto. “Junior”, deoarece onora memoria fiului bogatului latifundiar. Acesta era ‘memorialul‘ său.

În ziua de astăzi universitatea Stanford este pe locul întâi în lume, mai sus decât Harvard.

Poveste cu tâlc

Se spune că era odată o furnică ce venea în fiecare dimineață veselă la muncă. Îi plăcea ce făcea, muncea cu drag și spor și, mai ales, era fericită.

Șeful, Leul, era surprins că furnica lucrează așa de bine fără să fie supravegheată. I-a venit o idee: dacă furnica producea așa de mult singură, fără să fie supravegheată, sigur va produce și mai mult dacă va avea un șef direct. Astfel a fost angajat Gândacul. Acesta avea experiența în supravegherea muncitorilor și era cunoscut pentru faptul că scria niște rapoarte excelente. Prima decizie a Gândacului a fost să instaleze un ceas de pontaj. Apoi, și-a dat seama că avea nevoie și de o secretară ca să-l ajute să scrie rapoartele lui minuțioase. Așa că, a angajat-o pe Păianjen. Păianjenul avea grijă de arhive și răspundea la telefon.

Leul era foarte mulțumit de munca Gândacului, rapoartele lui erau excelente, așa că i-a spus că și-ar dori și rapoarte de producție și analize ale trendului pentru a le putea folosi în ședințele viitoare.

Gândacul și-a luat munca în serios, așa că i-a cerut Leului un computer de ultimă generație, imprimantă modernă și un angajat care să se ocupe de departamentul de IT. Așa a fost angajată Musca.

Între timp, Furnica, care mai demult venea la muncă cu plăcere și era tare productivă a ajuns să semneze tot felul de rapoarte zilnice și să participe la ședințe lungi și plictisitoare care îi luau cea mai mare din timpul de lucru. Văzând-o, Leul a considerat că mai are nevoie de o persoană care să se ocupe de departamentul unde lucra Furnica. Astfel a fost angajată Cicada.

Cicada, în prima zi de lucru și-a cumpărat un scaun ergonomic și un covor pentru biroul ei nou. A doua zi a cerut un computer și un asistent personal pentru a putea face planul de optimizare a muncii și bugetului.

Departamentul unde lucra Furnica a ajuns un loc extrem de trist. Nimeni nu mai lucra cu drag și spor, iar stresul afecta productivitatea.

Leul a observat că în departamentul unde lucra Furnica a scăzut productivitatea așa că a angajat Bufnița, un expert ce va veni cu soluții ce creștere a productivității.

Bufnița a analizat ce a analizat și la sfârșit a ajuns la concluzia că departamentul furnicii are prea mulți angajați.

Ghiciți pe cine a concediat Leul? Pe furnică! Pentru că era un angajat cu o atitudine negativă și îi lipsea motivația.

Uniuni fără lege!

Circulă pe WhatsApp un VIRAL:
„* GAY MARRIAGE ESTE ANULAT. *
* STRASBOURG, FRANȚA. * – * Cea mai importantă instanță pentru drepturile omului din lume a declarat în unanimitate că „nu există nici un drept la căsătoria homosexualilor”. Cei 47 de judecători din cele 47 de țări ale Consiliului Europei, care alcătuiesc inima Curții de la Strasbourg * (instanța de cele mai importante drepturi ale omului din lume), * au emis o declarație de mare importanță, care a fost și este surprinzător dezactivat pentru progresivismul informațional și zona sa de influență.
De fapt, * în unanimitate, toți 47 de judecători, * au aprobat verdictul care spune că „nu există nici un drept la căsătoria homosexualilor”.  – Avizul sa bazat pe un număr nesfârșit de considerații filosofice și antropologice bazate pe ordinea naturală, bunul simț, rapoartele științifice și, bineînțeles, legea pozitivă. – În această din urmă hotărâre sa bazat în principal pe * Articolul nr 12 din Convenția europeană a drepturilor omului. * Acest articol este echivalent cu articolele tratatelor privind drepturile omului, ca și în cazul 17 al Pactului de San Jose și Nr. 23 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice. În rezoluția istorică și nimic pe scară largă, Tribunalul că noțiunea de familie include nu numai * „conceptul tradițional al căsătoriei, și anume unirea dintre un bărbat și o femeie“ , de asemenea, a spus că nu ar trebui să fie impusă obligația guvernelor de a deschide căsătoria cu persoane de același sex.” În ceea ce privește principiul nediscriminării, Curtea a adăugat, de asemenea, * că nu există nici o astfel de discriminare, deoarece * * „Statele sunt libere să rezerve căsătoria doar cuplurilor heterosexuale.“ * Acest tip de știri, trebuie să-l răspândim, pentru că vor fi cei care nu vor ca oamenii să afle. LET’S VIRAL! *”

Ion Coja spune că ”mesajului nu este de actualitate decât în măsura în care mediile noastre de informare n-au suflat nimic nici în 2012 și nici în 2016 când, într-adevăr, în doua cauze distincte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strassbourg a categorisit căsătoriile între persoane de același sex ca nefăcând parte din drepturile omului și a precizat că statele membre ale UE nu sunt obligate să garanteze un astfel de drept pentru cetățenii lor. Să nu uităm că inclusiv ONU a adoptat o poziție similară în urmă cu câteva luni și să îndrăznim să fim mai vocali în împrejurările când curlesbiștii nu-și văd în liniște de meteahna lor…”

CEDO, cea mai importantă instanță pentru drepturile omului din lume a declarat în unanimitate că „nu există nici un drept la căsătoria homosexualilor”.
Cei 47 de judecători din cele 47 de țări ale Consiliului Europei, care alcătuiesc inima Curții de la Strasbourg, au emis o declarație de mare importanță. În unanimitate, toți 47 de judecători, au aprobat verdictul care spune că „nu există nici un drept la căsătoria homosexualilor.
Avizul s-a bazat pe importante considerații filosofice și antropologice bazate pe ordinea naturală, bunul simț, rapoartele științifice și, bineînțeles, legea pozitivă. (În țara noastră nu au fost acceptate astfel de considerații în timpul dezbaterilor din campania pentru Referendum!)
Această hotărâre s-a bazat în principal pe Articolul 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept”.
În rezoluția istorică și nimic pe scară largă, Tribunalul arată că noțiunea de familie include nu numai „conceptul tradițional al căsătoriei, și anume unirea dintre un bărbat și o femeie“, ci și specificația că nu ar trebui să fie impusă obligația guvernelor de a deschide căsătoria cu persoane de același sex. „În ceea ce privește principiul nediscriminării, Curtea a adăugat, de asemenea, că nu există nici o astfel de discriminare, deoarece „statele sunt libere să rezerve căsătoria doar cuplurilor heterosexuale”.
Confirm autenticitatea ştirii. Sunt surprinsă că știrea este datată 9 iunie 2016! Iată, această decizie există de atâta vreme și până în prezent nu a ajuns la cunoştinţa opiniei publice. Într-adevăr, decizia stipulează că pretinsul drept la căsătorii între persoane de acelaşi sex nu este cuprins în drepturile omului, conform Cartei Europene a Drepturilor Omului, nici în baza articolului 8, referitor la dreptul de viaţă şi familie privată, nici în baza articolului 12, referitor la dreptul la căsătorie şi la întemeierea unei familii. Aceasta deoarece articolul 12 consfinţeşte conceptul tradiţional al căsătoriei, care este uniunea între un bărbat şi o femeie, astfel încât statele nu pot fi obligate să accepte căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Cele 47 de state membre ale Consiliului Europei au libertatea de a accepta fiecare în legislaţia lor căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Dar, extrem de important, nu pot fi obligate la aceasta de nicio instanţă mai mare, cum ar fi Uniunea Europeană!
De aceea, referendum-ul cerut de peste trei milioane de români trebuia să meargă mai departe, pentru a împiedica, CONSTITUŢIONAL, posibilitatea ca, la un moment dat, un parlament într-o anumită componenţă, să legifereze în România căsătoriile LGBT!

Referendumul a avut loc, dar n-a fost validat, prin neparticiparea numărului necesar de votanți la urne! Din această cauză vom mai avea mult de luptat pentru a ne apăra de ceea ce puteam rezolva cu un VOT!

Se pare că tinerii care se mai află în România, influențați de persoane, care odată s-au dovedit cu capul pe umeri, dar zilele trecute au devenit radiante pentru apărarea dorințelor comunității LGBT+ din România și din lume până la urmă, tinerii noștri așadar, au ignorat mesajele celor care care îi sfătuiau să se gândească la viitorul sănătos al lor și al omenirii. Tinerii noștri plecați la muncă în străinătate au fost masiv la vot tocmai pentru că prin țările în care sunt la muncă văd ce se întâmplă, ce înseamnă să deschizi un pic ușa LGBT+-iștilor.

Nu vă opriți! Insistențele lor sunt de actualitate și vor să intre în grădinițe și școli. Vor să-și facă mendrele în toate țările tulburate!

Iată încă câteva articole pe aceeași temă:
http://www.culturavietii.ro/2016/06/10/cedo-confirma-inexistenta-unui-drept-la-casatoria-intre-persoane-de-acelasi-sex/
http://www.culturavietii.ro/2014/11/11/drepturile-omului-acompaniaza-omul-nou-interviu-cu-gregor-puppinck/
http://www.culturavietii.ro/2015/05/15/uniunile-homosexuale-si-curtea-europeana-a-drepturilor-omului/
https://www.telegraph.co.uk/news/religion/9157029/Gay-marriage-is-not-a-human-right-according-to-European-ruling.html

Cum să-l alegi pe tatăl copiilor tăi

Am citit acest articol și m-am gândit să-l împărtășesc cu voi..

Știți cum alege vulturoaica tatăl pentru puii săi? O lectie interesanta din care noi oamenii avem multe de invatat

Cunosc prea multe familii nefericite care și-au proiectat nefericirea și asupra copiilor. Primul și cel mai important pas pe care trebuie să îl faci în vederea propriei fericiri, în vederea unei familii fericite și implicit a copiilor, este să alegi corect viitorul partener.

Alegeți cu inima și cu o minte lucidă, nu cu hormonii. Prea simplu și totuși mulți greșesc înainte de a pune prima cărămidă la fundamentul familiei. Dacă nu ești căsătorit/ă, ține cont de acest lucru și nu uita că un copil fericit are în spate părinți fericiți.

Cea mai importantă investiție în educarea și fericirea copilului este alegerea corectă a partenerului.

Am citit recent despre cum își alege vulturoaica partenerul. Mi-a plăcut atât de mult felul cum se împerechează vulturii și cum își cresc puii, încât m-am gândit că avem ce învăța de la ei.

Știți cum alege vulturoaica tatăl pentru puii săi?

Face un lucru foarte interesant. Rupe dintr-un un copac sau dintr-un tufiș o crenguță, o ia în cioc, zboară la înălțime și începe să facă cercuri. În jurul femelei se adună masculii, apoi domnișoara noastră dă drumul la crenguța din cioc și așteaptă. Atunci un vultur coboară cu viteză și prinde în aer crenguța, nu o lasă să cadă, după care o aduce și i-o dă vulturoaicei foarte elegant, de la cioc la cioc.

Femela ia această ramură și o aruncă din nou, masculul o prinde din nou și o aduce la ea, iar ea aruncă din nou… Și așa se repetă de multe, multe ori. Dacă vulturul prinde ramura de fiecare dată într-o anumită perioadă de timp în care femela o aruncă repetat, ea îl alege și se împerechează cu el. Pare ciudat la prima vedere, dar mai târziu veți înțelege de ce face acest lucru.

După ce s-au împerecheat, își aleg o stâncă, construiesc un cuib, iar mama și tata încep să smulgă de pe corpul lor puf și pene. Cu puful și cu penele ei căptușesc cuibul, astupă toate găurile din cuib, făcând-l moale și cald. Într-un astfel de cuib, moale și cald, femela vultur depune ouăle și le protejează până ies puii.

După ce apar puii, părinții îi acoperă cu aripile și trupurile lor până când micii vulturi se întăresc și devin mai puternici. Îi protejează de ploaie, de soarele care încălzește puternic, le aduc apă, mâncare și puii cresc. Încep să le crească penele, aripile și coada. Deși încă sunt mici, mama și tata știu că a venit timpul…

A venit timpul ca puii să părăsească cuibul

Tatăl apucă cu ghearele marginea cuibului și începe să-l scuture. De ce face acest lucru? Pentru a da jos toate penele și puful, astfel încât să rămână doar cadru rigid din ramuri, pe care l-au țesut și împletit împreună cu mama puilor. Puii încă mai stau în cuib, un cuib care între timp s-a transformat dintr-un dormitor moale și comod, în unul dur și incomod, și nu înțeleg ce s-a întâmplat, de ce lucrurile s-au schimbat atât de brusc? Mami și tati au fost până acum atât de grijulii și blânzi, iar acum?

În timp ce tatăl se ocupă de cuib, mama își desface aripile și se duce după mâncare, prinde un pește și vine cu el, dar de data această nu îl duce puilor în cuib ci stă la aproximativ cinci metri de ei, astfel încât puișorii care au devenit destul de mari să poată vedea. Apoi, în timp ce puii se uită, mama vultur începe să mănânce prada liniștit.

Puii stau în cuib, țipă, fac zgomot, nu înțeleg ce se întâmplă, pentru că înainte totul era diferit. Mama și tata le dădeau mâncare, apă, dar acum totul s-a schimbat: cuibul a devenit rigid, nu mai are pene și puf, iar părinții mănâncă pește singuri și nu împart cu ei.

Ce ar trebui să fac? Se întreabă puiul. E simplu, vrei să mănânci, trebuie să părăsești cuibul. Nesiguri și fricoși la început, puii încep să facă mișcări pe care nu le-au mai făcut niciodată. Nu ar fi îndrăznit vreodată să facă aceste mișcări dacă părinții ar fi continuat să se îngrijească de ei și dacă cuibul nu ar fi devenit un loc incomod pentru ei. Astfel puii ies din cuib și încep să se târască.

Cuibul este pe o stâncă, pe o stâncă abruptă, astfel încât nici un prădător să nu le pună viața în pericol. Pentru pui totul este nou, fiecare mișcare pe care o face îi vine greu, iar la un moment dat ajunge pe marginea stâncii și cade în abis. Aici intervine tatăl, cel care odată prindea crengile aruncate de cea care urma să devină mama puilor lui, zboară ca o săgeată și prinde puiul pe spatele său, după care îl duce în cuibul inconfortabil, pe aceeași stâncă și totul începe din nou. Puii cad, dar tatăl lor îi prinde, asemenea lui Superman.

Tatăl își prinde puii pe spatele său. La vulturi niciun pui nu moare zdrobit în prăpastie.

Tatăl va repeta această procedură până când, la un moment dat, puiul începe să facă mișcări pe care nu le-a mai făcut niciodată: își întinde aripile în vânt, prinde curentul de aer și începe să zboare. Așa vulturii își învață puii să zboare. Și de îndată ce puiul începe să zboare, părinții îl iau cu ei și îi arată locurile unde se găsesc pești. Nu-i mai duc mâncarea în cioc, așa cum făceau la început.

Pe mine m-a fascinat felul cum vulturii parcurg toate etapele, începând de la curtenie și testarea partenerului, amenajarea cuibului, creșterea puilor și pregătirea lor pentru viață. Primesc mesaje de la mame care se plâng de soți, sunt nemulțumite de lipsa lor de responsabilitate și implicare. Este prea târziu să plângi după ce ai ales. Acum nu îți rămâne decât să încerci să lucrezi cu materialul pe care îl ai.

Vulturoaica se împerechează doar atunci când masculul îi demonstrează că este bun pentru a fi tatăl puilor ei. Ea nu-și permite să se împerecheze fără a testa viitorul partener. Asta ar costa-o prea mult. Vulturii fac câte un pui, maxim doi, iar pentru ca acești pui să crească în siguranță, este nevoie de un tată capabil să-și prindă puii de fiecare dată, până învață să zboare.

Este important să le oferim copiilor tot confortul necesar pentru a crește în siguranță, toată dragostea și afecțiunea pentru a se dezvolta armonios, dar vine ziua când penele și puful trebuiesc scuturate, altfel vor pași în viață nepregătiți și vulnerabili.

Dragi flăcăi și fete mari, viața e plină de greșeli, este inevitabil să nu le facem, totuși unele greșeli ne pot costa prea mult, fericirea noastră și a copiilor noștri. Dacă ți-ai greșit cariera, e grav, dar oricând o poți lua de la capăt. Când vine vorba despre familie, ecuația e mai complicată și de cele mai multe ori are urmări triste.

Nu există nicio garanție că o să iasă bine. Încercați măcar. Unora le iese.

de pe furicurent.ro

Foto – internet

Un răspuns genial

Anne Graham, intr-un interviu in emisiunea „Early Show” (Spectacolul matinal), a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001 si i s-a pus o intrebare la care multi ar fi dat raspunsuri nesatisfacatoare: „Cum a putut Bunul Dumnezeu sa lase sa se intimple asa ceva si sa priveasca atat de nepasator aceasta catastrofa de pe pamantul Americii?”
Anne Graham, dupa ce a meditat cateva clipe, a dat un raspuns magistral, a raspuns cu niste replici foarte logice, profunde si inspirate, nepregatite dinainte (se poate vedea pe videoclipul inregistrat). Dansa a precizat foarte calm si explicit, precizand urmatoarele:
„Si eu mi-am pus deseori aceasta intrebare si mi-am gasit urmatoarele raspunsuri… Cred – nu cred, dar sunt profund convinsa – ca Dumnezeu a fost si ramane adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, numai ca noi, de ani de zile, Īi spunem si chiar Ii poruncim sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre, ca ne descurcam si singuri, fara ajutorul Lui… Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat, calm, la o parte…
Cum de mai indraznim noi oare sa-I cerem binecuvintarea, mila si protectia Sa, daca Ii cerem sa ne lase in pace? (Īn lumina recentelor evenimente, fiind vorba de atacuri teroriste, atacuri armate in scoli etc.)
Cred ca totul a inceput cind Madeleine Murray O’Hare (doamna care a cerut ca America sa devina o tara atee si care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K. Cererea ei a fost aprobata si a devenit lege obligatorie in SUA…
Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K..
Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copiii atunci cind se poarta urit, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.
Apoi, altcineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii disciplineze pe copii atunci cind gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cind se poarta urit, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.
Apoi, cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam fiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cit vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.
Apoi, unii dintre alesii nostri de virf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atit timp cit isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva, inclusiv presedintele, in viata sa privata, atit timp cit am o slujba si economia merge bine.
Apoi, niste libertini au cerut sa tiparim cat mai multe reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine.. Iar noi am spus O.K.
Apoi, altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicind fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisindu-le pe Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare. Apoi,industria show-business-ului a spus: hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele,sinuciderea si temele satanice. Iar noi am spus ca nu este decit entertainment-amuzament, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte. Iar acum ne intrebam speriati de ce copiii nostri nu au constiinta, de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi. Probabil ca, daca ne-am gindi mai mult, ne-am da seama de ce. Cred ca totul se reduce la faptul ca ceea ce vei semana, aceea vei si culege. Noi Ii spunem lui Dumnezeu: Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa? Iar Dumnezeu raspunde: Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo, cind voi mi-ati spus sa plec din scoli? E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba cu naivitate de ce totul merge tot mai prost. Este ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia. E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, nu gindesc, si nu spun sau nu fac nimic din ceea ce scrie in Biblie. Este ciudat cum de unii pot spune: da, eu cred in Dumnezeu si de fapt sa il urmeaza pe Satana, care, se stie ca, la randul lui, crede si el in Dumnezeu… E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de glume prin e-mail si ele se raspindesc precum focul salbatic, dar cind incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gindesc de doua ori inainte de a le trimite si altora. E ciudat cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca. Este, in sfarsit, ciudat cum poate fi cineva atit de inflacarat de dragoste pentru Hristos fiind in acelasi timp un crestin invizibil in timpul saptaminii.” (Interlocutoarea a mai venit si cu alte argumente, dar ne oprim aici).
Radeti? Ar fi, desigur, ciudat cum de, gindindu-va daca sa trimiteti sau nu mai departe acest mesaj nu-l veti trimite multor adrese din lista voastra, pentru ca nu sunteti siguri de ceea ce crede destinatarul posibil sau de ceea ce vor crede despre VOI daca il veti trimite. E ciudat cum de ma ingrijoreaza mai mult ceea ce cred oamenii despre mine si mai putin ceea ce crede Dumnezeu despre mine. Ce credeti?
Trimiteti mesajul mai departe daca credeti ca este bun. Daca nu, atunci pur si simplu uitati ca l-ati citit si nimeni nu va sti ca ati facut-o. Dar daca nu-l trimiteti, atunci nu va mai plingeti de starea proasta in care a ajuns lumea astazi!
Sa aveti o zi buna!