„O bătrână stă la o măsuță într-o cofetărie. Chelnerița aduce meniul și-i cere comanda.
Bătrâna răspunde:
– Cât costă o felie de tort?
Chelnerița răspunde:
– 3 lei.
Bătrâna scoate niște monede din buzunar, începe să numere încet și apoi întreabă din nou:
– … Și cât costă cea mai mică?
Chelnerița devine puțin nervoasă pentru că avea multe mese de servit.
I-a răspuns:
– 2 lei.
– Nu-i nimic, atunci o iau cu plăcere pe cea mai mică, a răspuns bătrâna.
Chelnerița a adus felia de tort enervată și imediat a pus nota de plată pe masă gândindu-se ca nu cumva să plece imediat băbuța și să nu achite.
Bătrâna, după ce a mâncat foarte încet și cu plăcere tortul, s-a ridicat greoi, a pus banii pe masă, a scris ceva pe o foaie de hârtie și a plecat. Pe marginea farfurioarei mai lăsase un plic.
Când chelnerița s-a dus să curețe masa, a observat că bătrâna îi lăsase bacșiș 1 leu.
Emoția și surpriza i-au adus o suferință de nespus în suflet.
S-a întors repede s-o caute pe bătrânică pentru a-i returna bănuțul și a-i mulțumi.
Era prea târziu însă, plecase.
I-a părut rău că a judecat-o ieftin.
Bătrâna avea doar 3 lei și tocmai luase o felie de tort de 2 lei pentru a-i da 1 leu ca dar?!
Apropiindu-se din nou de masă, tânăra observă plicul, pe care îl deschise și descoperi o poză.
Era o fotografie cu chipul mai tânăr al bătrânei ținând în brațe un copil.
Apoi citi un bilet:
„Maria,
Nu mă cunoști… Părinții tăi, acum 20 de ani au avut un accident și au murit. Te-am crescut până la 3 ani, apoi și eu am suferit un accident vascular, iar tu ai fost înfiată. Te-am găsit greu, iar astăzi am văzut-o în tine pe fiica mea. Mare bucurie! Esti la fel de frumoasa! Te iubesc nespus!
Acum plec înapoi la azilul unde stau. Nu mă căuta, nu vreau să deranjez…
Ai aici adresa și o cheie unde vei găsi o locuință cu tot ce îți trebuie. Este a ta și a viitorilor tăi copii…
Nu plânge…
Te îmbrățișez cu mult dor și drag,
Bunica Ana.”
Tânăra izbucni în lacrimi și săruta atât poza cât și scrisoarea.
Cu 1 leu în mână stătea și privea la Ceruri.
După 2 săptămâni de căutări găsi azilul unde stătea bunica.
Când a ajuns acolo cineva o așteptă pe Maria și îi spuse:
– Vă rog să ne iertați. Bunica Ana a plecat la Ceruri acum 4 zile. Știa că veți veni și v-a lăsat câteva cadouri. Vedeți casa nouă de alături? Este construită de ea pentru bătrânii singuri. Ați avut o bunică minunată.
Tânăra se așeză pe un scaun și își cuprinsese fața cu palmele, iar printre ele curgeau lacrimi… Era durerea adâncă pentru bunica ei.
Această poveste reală arată clar că se pot trage concluzii pripite. Înainte de a judeca pe cineva ar trebui să privești „între pereții săi”, să îi cunoști temerile și grijile.
Nu lovi! Nu folosi cuvântul ca o armă, pentru că doare! Vei fi urmărit toată viața de răutatea vorbelor tale… Atunci vei vedea cât de fragil este omul din spatele aparenței.
Vei observa că sunt oameni minunați pe care nu îi cunoști dar îi judeci după aparențe.
Unii copii au fost legănați pe brațele mamelor lor, alții pe brațele bunicilor, sau nu au mai apucat nici o sărutare.
Unii copii dorm nemâncați sau loviți, iar alții mor de foame.
Mergi și sărută mâinile care te-au crescut și educat.”
Povestioară primită pe Whatsapp. 😊
TRECÂND PRIN ANOTIMPURI... 