Dorul este iubirea care rămâne

Am auzit despre reflecțiile asupra morții ale unei fetițe de 11 ani diagnosticată cu cancer în fază terminală.

Dr. Rogério Brandão, oncolog pediatru la Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia) și-a găsit într-o zi micuța pacientă singură în salon. Medicul relatează:

„Am întrebat-o unde este mama ei. Nici acum, după mulți ani nu reușesc să reproduc ce mi-a răspuns, fără a mă emoționa profund:

-Uneori, mama iese din salon pentru a plânge pe hol, în ascuns. Atunci când voi muri, cred că mamei îi va fi dor de mine, însă mie nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!
-Ce reprezintă moartea pentru tine, dragă? am întrebat-o.
-Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa? Cam așa este și cu moartea. Într-o zi voi adormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata viața, iar mama va fi cuprinsă de dor.

Am rămas uimit de maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acestui copil. Emoționat, stăpânindu-mi cu greu lacrimile, am întrebat-o:

-Și ce este dorul pentru tine, dragă?
-Dorul este iubirea care rămâne!

Pacienta mea cu chip de înger s-a stins în urmă cu mulți ani, însă mi-a lăsat o lecție de viață care m-a determinat să îmi reconsider valorile, să mă străduiesc să fiu mai bun și să îi tratez mai uman pe pacienții mei. Și până azi, la vârsta de 53 de ani, nu am găsit o definiție mai bună, mai directă și mai simplă pentru dor, decât că el este ‘iubirea care rămâne’…”

Rămân cu un nod în gât și plânsul în vârful nasului.

Ștefania

Sărbătoarea Speranței

Sărbătoarea Speranței, de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, a fost cel mai mare eveniment evanghelistic al anului!

Peste 32.000 de persoane au venit din toată țara să sărbătorească SPERANȚA în Isus Hristos, Domnul nostru. În fiecare seară, Sala Polivalentă s-a dovedit a fi neîncăpătoare, cu toate că are o capacitate de 10.000 de locuri amenajate. În fiecare seară, câteva sute de oameni au fost nevoiți să privească pe ecranele amenajate afară cele petrecute în sală.
Pentru acest Festival au fost angrenate Bisericile Baptiste, Penticostale, Creștine după Evanghelie și de la Oastea Domnului din mai multe județe ale Transilvaniei: Cluj, Alba, Sălaj Bihor, Bistrița-Năsăud, Mureș, biserici care au pregătit toată această sărbătoare cu multă rugăciune.

Trebuie să vă spun acum despre cântare, programul muzical al evenimentului, care a fost extraordinar la fiecare întâlnire. A fost pregătit, prin sute de ore de repetiții, de un cor de peste 1600 de tineri din țară și din străinătate la care s-au alăturat peste 550 de copii și împreună au format corul „Hope for Generations”. Acest cor a fost acompaniat de o orchestră foarte bine pregătită. Uneori, Corul a mai fost acompaniat de pianistul Huntley Brown din Jamaica. Acesta a ridicat sala în picioare la piesele interpretate.

Pentru programul muzical au mai fost invitați: Aaron Shust, compozitor și interpret din SUA, Marius Livanu, care a venit din Italia; grupuri muzicale din România: Cătălin și Ramona Band, Continental, Messis, Ștefan Ciobanu Band, Roots și alții.

Practic, Sărbătoarea Speranței de la Cluj a debutat vineri, 20 octombrie, cu o seară dedicată credincioșilor, care au umplut până la refuz Sala Polivalentă. Mesajul biblic a fost adus de Viktor Hamm.

Au fost rostite mesaje din partea organizatorilor, ale președinților de culte și din partea unor oaspeți și multă, multă cântare.

În zilele speciale de 21 și 22 octombrie mesajele biblice au fost aduse pe scena Sărbătorii Speranței de evanghelistul Will Graham, nepotul celui mai mare evanghelist al secolului trecut, Billy Graham.

În 21 octombrie Will Graham a vorbit inspirat din Evanghelia după Matei, cap. 27, când Domnul Isus a fost adus în fața dregătorului Pilat din Pont ca să-L judece, înaintea răstignirii Sale. Și, pe când Pilat voia să-L elibereze, a pus o întrebare greșită: „Ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?” Aceasta a fost și întrebarea care a răsunat în fiecare inimă a celor prezenți și fiecare a trebuit să-și dea un răspuns. Astfel, puțin peste trei sute dintre cei prezenți și-au predat inima lui Dumnezeu și L-au primit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor.

În 22 octombrie, Will Graham a vorbit despre fiul risipitor și despre dragostea tatălui său pentru el, în ciuda neascultării fiului (Luca 15:11-24). Cât de caldă și plină de dragoste a fost primirea ce i-a făcut-o tatăl fiului care, iată, acum se întoarce acasă fără niciun ban, flămând, murdar, cu hainele rupte și mirosind greu, a porci; plin de remușcări pentru felul în care și-a tratat tatăl, voind să-i ceară să-l angajeze doar ca argat, socotindu-se nevrednic să-l mai numească fiu… Spre surprinderea lui, tatăl îl aștepta… îl aștepta de multă vreme, chiar din ziua plecării lui… Când l-a văzut venind a alergat înaintea lui și l-a strâns într-o îmbrățișare nesfârșită, sărutându-l cu drag. Pe când fiul se smerea și mai mult înaintea tatălui și își cerea iertare, tatăl poruncea slugilor să-l îmbrace cu haină nouă, să-i pună inelul pe deget și să-l încalțe. „’… acest fiu al meu a fost mort și a înviat; era pierdut și a fost găsit.’ Și au început să se veselească.”

„Sunt aici ca să vă spun că Tatăl vostru ceresc vă iubește și vă așteaptă să veniți acasă!”, a adăugat Will Graham chemând oamenii la mântuire. S-au întors ACASĂ peste trei sute de fii risipitori…

Cred că cel mai important lucru s-a petrecut în inima oamenilor care au participat la Sărbătoarea Speranței. S-au bucurat că mai este nădejde (speranță) pentru ei; Dumnezeu Își mai face milă de ei și îi cheamă pe nume la El. E bine să auzim și să ne punem cât mai des întrebarea: „Ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?” Apoi să nu uităm că Tatăl nostru ceresc ne iubește și ne așteaptă să ne întoarcem acasă. El ne pune în deget inelul de copil al Său și ne îmbracă cu haina neprihănirii Fiului Său, Isus Hristos, care a fost răstignit pentru păcatele fiecăruia dintre noi și a fost înviat de Tatăl pentru că a primit ispășirea pentru păcatele noastre.

Ștefania