Dorul este iubirea care rămâne

Am auzit despre reflecțiile asupra morții ale unei fetițe de 11 ani diagnosticată cu cancer în fază terminală.

Dr. Rogério Brandão, oncolog pediatru la Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia) și-a găsit într-o zi micuța pacientă singură în salon. Medicul relatează:

„Am întrebat-o unde este mama ei. Nici acum, după mulți ani nu reușesc să reproduc ce mi-a răspuns, fără a mă emoționa profund:

-Uneori, mama iese din salon pentru a plânge pe hol, în ascuns. Atunci când voi muri, cred că mamei îi va fi dor de mine, însă mie nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!
-Ce reprezintă moartea pentru tine, dragă? am întrebat-o.
-Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa? Cam așa este și cu moartea. Într-o zi voi adormi, iar Tatăl meu va veni să mă ia. Mă voi trezi în casa Sa, în adevărata viața, iar mama va fi cuprinsă de dor.

Am rămas uimit de maturitatea cu care suferința a accelerat spiritualitatea acestui copil. Emoționat, stăpânindu-mi cu greu lacrimile, am întrebat-o:

-Și ce este dorul pentru tine, dragă?
-Dorul este iubirea care rămâne!

Pacienta mea cu chip de înger s-a stins în urmă cu mulți ani, însă mi-a lăsat o lecție de viață care m-a determinat să îmi reconsider valorile, să mă străduiesc să fiu mai bun și să îi tratez mai uman pe pacienții mei. Și până azi, la vârsta de 53 de ani, nu am găsit o definiție mai bună, mai directă și mai simplă pentru dor, decât că el este ‘iubirea care rămâne’…”

Rămân cu un nod în gât și plânsul în vârful nasului.

Ștefania