Un răsărit de soare, o nouă dimineață

Azi, de dimineață, am fost invidioasă.

Călătoria spre serviciu este monotonă. În fiecare dimineață aceleași busuri, unele murdare și mirosind urât, altele, mai noi, încă curate; aceiași oameni, care se duc și ei spre serviciu, alții spre casele lor, după o noapte de muncă… Mulți dintre ei vorbesc la telefoane, sunt nevoită să le ascult toate problemele și soluțiile de moment; alții vorbesc între ei fiindcă se cunosc. Nelipsitul radio de la șofer este pornit și răspândește buna dispoziție, de multe ori forțată a prezentatorilor de matinal și discuțiile lor cu ascultătorii, alteori, și atunci e cel mai greu, muzica populară, cea care-i place șoferului, răsună mult prea tare pentru acea oră. Dar, dacă asta-i place șoferului să asculte, ne supunem, n-avem ce face. Nu vrem să-i stricăm ziua, Doamne ferește!

Uneori mă uit pe geam să văd și cealaltă lume, de dincolo de busul meu. Desigur, văd de toate. Alteori îmi ridic ochii de pe oameni, îmi „închid urechile” la ce se vorbește și se cântă și mă gândesc la ale mele.

Astăzi, privind pe geam, am descoperit ceva spectaculos. Cerul era de un farmec aparte. Răsărea soarele peste Cluj, iar eu eram în bus!!! Acesta făcea diferite curbe, trecea pe lângă clădiri înalte sau camioane imense și mă făcea să pierd priveliștea celestă. Mă uitam la culorile minunate care se răsfrângeau în diferite nuanțe de galben-auriu, roșu, violet, albastru peste tot cerul. Mi-aș fi scos telefonul să fac o poză, dar nu am avut „unghi”. Aș fi vrut să vă arăt ce frumusețe am văzut. Aș fi vrut să vă arăt cu ce m-a răsfățat Dumnezeu în această dimineață de decembrie. Erau și nori pe cer, norișori mai bine zis, iar soarele, pe care nu-l vedeam încă, îi lumina așa încât nuanțele de galben-auriu, roșu, violet, albastru, îi făcea cu totul deosebiți față de alte dimineți. Mă gândeam că undeva, cineva se bucură în tihnă de acest răsărit. Și am fost invidioasă.

La cealaltă fereastră mai era cineva, o domnișoară, care era impresionată de această manifestare de artă celestă. Și-a scos telefonul și a făcut o poză. I-am auzit blitzul. Eu nu am făcut nicio poză. Nu aveam cum. Așteptam cu nerăbdare să cobor, sperând că nu se va risipi vraja și voi putea să fac măcar o poză.

Am coborât și am căutat un loc, în drumul meu, de unde să imortalizez ce a mai rămas din acest spectacol de culoare. Vă arăt cu plăcere ce am reușit să surprind, însă am fost dezamăgită deoarece peste tot erau stâlpi, acoperișuri, drapele, și cabluri, iar pozele mele sunt slabe.

Psalmul 19
Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui.
O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit, dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri, El a întins un cort soarelui. Şi soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană şi veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate şi luminează ochii.
Frica de Domnul este curată şi ţine pe vecie; judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri.
Robul Tău primeşte şi el învăţătura de la ele; pentru cine le păzeşte, răsplata este mare. Cine îşi cunoaşte greşelile făcute din neştiinţă? Iartă-mi greşelile pe care nu le cunosc!
Păzeşte de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari.
Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele şi cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea şi Izbăvitorul meu!

Ștefania