Gillian este o fetiță de șapte ani care nu poate sta la școală. Ea se ridică neîncetat, este distrasă, zboară cu gândul și nu urmărește lecțiile.
Profesorii o pedepsesc, o ceartă; Gillian nu știe să stea și nu poate fi atentă.
Când vine acasă, o pedepsesc și părinții.
Într-o zi, mama lui Gillian este chemată la școală. Profesorii vorbesc de boală, de o tulburare evidentă. Poate e hiperactivitate sau poate are nevoie de un medicament.
În timpul discuției sosește un bătrân profesor care cunoaște fetița. Îi roagă pe toți adulții, mama și colegii, să-l urmeze într-o cameră alăturată cu geamuri. După ce pleacă, îi spune lui Gillian că se vor întoarce în curând și pornește un radio vechi cu muzică.
Pe măsură ce fata este singură în cameră, imediat se ridică și începe să se miște în sus și în jos alergând după muzica din aer cu picioarele și inima. Profesorul zâmbește în timp ce colegii și mama îl privesc între confuzie și compasiune, așa cum se face adesea cu bătrânul. Deci el spune:
„Vezi? Gillian nu este bolnavă, Gillian este dansatoare!”
El recomandă ca mama ei să o ducă la un curs de dans și colegii să o facă să danseze din când în când. Ea participă la prima lecție și când ajunge acasă îi spune mamei:
„Toți sunt ca mine, nimeni nu poate sta acolo!”
În 1981, după o carieră de dansatoare, deschizând propria academie de dans și obținând recunoaștere internațională pentru arta ei, Gillian Lynne a devenit coregraful ′′Pisicilor′′ muzicale.
Să sperăm că toți copiii ′′diferiți′′ găsesc adulți capabili să-i întâmpine pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce le lipsește!
Trăiască diferențele, oaia neagră mică și neînțeleasă! Ei sunt cei care creează frumusețea în această lume.
Text preluat.
❤️
TRECÂND PRIN ANOTIMPURI... 