Cum să-l alegi pe tatăl copiilor tăi

Am citit acest articol și m-am gândit să-l împărtășesc cu voi..

Știți cum alege vulturoaica tatăl pentru puii săi? O lectie interesanta din care noi oamenii avem multe de invatat

Cunosc prea multe familii nefericite care și-au proiectat nefericirea și asupra copiilor. Primul și cel mai important pas pe care trebuie să îl faci în vederea propriei fericiri, în vederea unei familii fericite și implicit a copiilor, este să alegi corect viitorul partener.

Alegeți cu inima și cu o minte lucidă, nu cu hormonii. Prea simplu și totuși mulți greșesc înainte de a pune prima cărămidă la fundamentul familiei. Dacă nu ești căsătorit/ă, ține cont de acest lucru și nu uita că un copil fericit are în spate părinți fericiți.

Cea mai importantă investiție în educarea și fericirea copilului este alegerea corectă a partenerului.

Am citit recent despre cum își alege vulturoaica partenerul. Mi-a plăcut atât de mult felul cum se împerechează vulturii și cum își cresc puii, încât m-am gândit că avem ce învăța de la ei.

Știți cum alege vulturoaica tatăl pentru puii săi?

Face un lucru foarte interesant. Rupe dintr-un un copac sau dintr-un tufiș o crenguță, o ia în cioc, zboară la înălțime și începe să facă cercuri. În jurul femelei se adună masculii, apoi domnișoara noastră dă drumul la crenguța din cioc și așteaptă. Atunci un vultur coboară cu viteză și prinde în aer crenguța, nu o lasă să cadă, după care o aduce și i-o dă vulturoaicei foarte elegant, de la cioc la cioc.

Femela ia această ramură și o aruncă din nou, masculul o prinde din nou și o aduce la ea, iar ea aruncă din nou… Și așa se repetă de multe, multe ori. Dacă vulturul prinde ramura de fiecare dată într-o anumită perioadă de timp în care femela o aruncă repetat, ea îl alege și se împerechează cu el. Pare ciudat la prima vedere, dar mai târziu veți înțelege de ce face acest lucru.

După ce s-au împerecheat, își aleg o stâncă, construiesc un cuib, iar mama și tata încep să smulgă de pe corpul lor puf și pene. Cu puful și cu penele ei căptușesc cuibul, astupă toate găurile din cuib, făcând-l moale și cald. Într-un astfel de cuib, moale și cald, femela vultur depune ouăle și le protejează până ies puii.

După ce apar puii, părinții îi acoperă cu aripile și trupurile lor până când micii vulturi se întăresc și devin mai puternici. Îi protejează de ploaie, de soarele care încălzește puternic, le aduc apă, mâncare și puii cresc. Încep să le crească penele, aripile și coada. Deși încă sunt mici, mama și tata știu că a venit timpul…

A venit timpul ca puii să părăsească cuibul

Tatăl apucă cu ghearele marginea cuibului și începe să-l scuture. De ce face acest lucru? Pentru a da jos toate penele și puful, astfel încât să rămână doar cadru rigid din ramuri, pe care l-au țesut și împletit împreună cu mama puilor. Puii încă mai stau în cuib, un cuib care între timp s-a transformat dintr-un dormitor moale și comod, în unul dur și incomod, și nu înțeleg ce s-a întâmplat, de ce lucrurile s-au schimbat atât de brusc? Mami și tati au fost până acum atât de grijulii și blânzi, iar acum?

În timp ce tatăl se ocupă de cuib, mama își desface aripile și se duce după mâncare, prinde un pește și vine cu el, dar de data această nu îl duce puilor în cuib ci stă la aproximativ cinci metri de ei, astfel încât puișorii care au devenit destul de mari să poată vedea. Apoi, în timp ce puii se uită, mama vultur începe să mănânce prada liniștit.

Puii stau în cuib, țipă, fac zgomot, nu înțeleg ce se întâmplă, pentru că înainte totul era diferit. Mama și tata le dădeau mâncare, apă, dar acum totul s-a schimbat: cuibul a devenit rigid, nu mai are pene și puf, iar părinții mănâncă pește singuri și nu împart cu ei.

Ce ar trebui să fac? Se întreabă puiul. E simplu, vrei să mănânci, trebuie să părăsești cuibul. Nesiguri și fricoși la început, puii încep să facă mișcări pe care nu le-au mai făcut niciodată. Nu ar fi îndrăznit vreodată să facă aceste mișcări dacă părinții ar fi continuat să se îngrijească de ei și dacă cuibul nu ar fi devenit un loc incomod pentru ei. Astfel puii ies din cuib și încep să se târască.

Cuibul este pe o stâncă, pe o stâncă abruptă, astfel încât nici un prădător să nu le pună viața în pericol. Pentru pui totul este nou, fiecare mișcare pe care o face îi vine greu, iar la un moment dat ajunge pe marginea stâncii și cade în abis. Aici intervine tatăl, cel care odată prindea crengile aruncate de cea care urma să devină mama puilor lui, zboară ca o săgeată și prinde puiul pe spatele său, după care îl duce în cuibul inconfortabil, pe aceeași stâncă și totul începe din nou. Puii cad, dar tatăl lor îi prinde, asemenea lui Superman.

Tatăl își prinde puii pe spatele său. La vulturi niciun pui nu moare zdrobit în prăpastie.

Tatăl va repeta această procedură până când, la un moment dat, puiul începe să facă mișcări pe care nu le-a mai făcut niciodată: își întinde aripile în vânt, prinde curentul de aer și începe să zboare. Așa vulturii își învață puii să zboare. Și de îndată ce puiul începe să zboare, părinții îl iau cu ei și îi arată locurile unde se găsesc pești. Nu-i mai duc mâncarea în cioc, așa cum făceau la început.

Pe mine m-a fascinat felul cum vulturii parcurg toate etapele, începând de la curtenie și testarea partenerului, amenajarea cuibului, creșterea puilor și pregătirea lor pentru viață. Primesc mesaje de la mame care se plâng de soți, sunt nemulțumite de lipsa lor de responsabilitate și implicare. Este prea târziu să plângi după ce ai ales. Acum nu îți rămâne decât să încerci să lucrezi cu materialul pe care îl ai.

Vulturoaica se împerechează doar atunci când masculul îi demonstrează că este bun pentru a fi tatăl puilor ei. Ea nu-și permite să se împerecheze fără a testa viitorul partener. Asta ar costa-o prea mult. Vulturii fac câte un pui, maxim doi, iar pentru ca acești pui să crească în siguranță, este nevoie de un tată capabil să-și prindă puii de fiecare dată, până învață să zboare.

Este important să le oferim copiilor tot confortul necesar pentru a crește în siguranță, toată dragostea și afecțiunea pentru a se dezvolta armonios, dar vine ziua când penele și puful trebuiesc scuturate, altfel vor pași în viață nepregătiți și vulnerabili.

Dragi flăcăi și fete mari, viața e plină de greșeli, este inevitabil să nu le facem, totuși unele greșeli ne pot costa prea mult, fericirea noastră și a copiilor noștri. Dacă ți-ai greșit cariera, e grav, dar oricând o poți lua de la capăt. Când vine vorba despre familie, ecuația e mai complicată și de cele mai multe ori are urmări triste.

Nu există nicio garanție că o să iasă bine. Încercați măcar. Unora le iese.

de pe furicurent.ro

Foto – internet

Reclame