„Tu, vino după Mine!”
Grăind cu umbra și cu frunza mea,
l-am auzit pe Petru:
”Eu m-am născut
în brațele mării și-ale morții.
Deopotrivă le cunosc
toate ascunzișurile casei lor
și mai ales cotlonul geloziei –
să fie doar al lor
afierosit, tot trupul tău.
Dar în noaptea-afundării,
cu aceeași chemare, demulta spre soare,
m-ai strigat deasupra tuturor
talazurilor,
numele meu prin vâltori ridicându-l:
”Chefa, vino la Mine!’
Știam
că marea nu poate fi mai înaltă
decât dragostea mea,
iar morții-i cunoșteam
cârligu-ntors și mreaja.
Numai un val a fost,
ce Te-a răpit privirii,
doar pentru-o așchie de clipă,
dar mai prăpăstioasă
decât tremurătoarele râpi
ale fricii:
Dar dacă nu mă iubești
cu-aceleași flăcări cu care eu Te cânt?
Dar dacă moartea, dar dacă marea…?
Amândouă
se agățaseră de mine
și cum trăgeau să mă rupă-n bucăți!
Dar mâinile Tale întinse-au rămas
spre-mbrățișare și dor,
deasupra morții,
deasupra mării,
deasupra de bezne strigai:
”Cheeeeeeeeeefa…
Vezi articolul original 28 de cuvinte mai mult
TRECÂND PRIN ANOTIMPURI... 
Mulțumesc, doamna Stefania, pentru această onoare!
și finalul poeziei care nu a mai avut loc e:
””Cheeeeeeeeeefa, vino la Mine!”
…și totuși, pe Drumul de Soare,
un singur val a fost de-ajuns, odată,
să-i dea inimii, ce-ai prins-o de mână,
gustul amar
din lacrima sărată.”
Domnule Dumitru Ichim, Reblog-ul trimite cititorul de pe blogul meu pe blogul original, adică la dvs.: „View original post 28 more words” și cine apasă acolo ajunge să se bucure de toată poezia, în paginația originală.
Vă mulțumesc pentru fiecare poezie, mă bucur și citesc cu multă plăcere.