Capul Lui încununat cu multe cununi împărătești…

„Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur.” Apocalipsa 19:12

Ioan descrie ceea ce vede în descoperirea ce i-a făcut-o Însuși Domnul Hristos. Apostolul vede creștetul Hristosului care se va reîntoarce pe pământ că este încoronat cu multe cununi, ceea ce dovedește statutul Său absolute suveran, de Împărat al împăraților și Domn al domnilor – rege incontestabil al întregii lumi. Știindu-L suveran, noi creștinii trebuie să avem inima plină de pace. Teama trebuie să fugă de la noi! Charles Haddon Spurgeon, marele predicator englez din secolul al nouăsprezecelea a descris liniștea și siguranța ce decurg din suveranitatea lui Hristos astfel:

„Sunt convins că nu există nicio altă doctrină mai încântătoare pentru un creștin decât cea a suveranității absolute a lui Hristos. Mă bucur că nu suntem lăsați în voia sorții, că nimic nu se întâmplă fără rost, ci Hristos domnește peste toate. Dacă aș crede că există în iad un diavol care nu e cârmuit de Hristos, mi-ar fi teamă că acel diavol mă poate nimici. Dacă aș crede că există vreo circumstanță în lumea asta care să nu se afle sub controlul lui Hristos, m-aș teme că acea circumstanță mă poate distruge. Ba mai mult, dacă ar fi în cer vreun înger care să nu-I fie supus lui Dumnezeu, aș tremura chiar și în fața lui. Dar atâta timp cât Hristos este Împăratul împăraților și eu sunt un frate al Său, pe care El îl iubește, Îi dau Lui toate grijile mele, căci știu că Îi pasă de mine: și, cuibărit la sânul Său, sufletul meu se odihnește, încrezător și liniștit.”

Ștefania

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s