Aiureală

Dacă vreau să scriu ceva acum nu am nimic în minte.
Asta mă face să urlu de ciudă.
Când nu am nimic la îndemână să-mi notez gândurile,
aproape pot spune că sunt plină de idei…
Acum, când consider că am un pic de răgaz
și aș putea scrie ceva
nu am nici o idee
pe care să am chef s-o dezvolt.
Cum se numește asta?

Aiureală…

Când vreu să fug, mă lovesc de ușa
care stă întredeschisă.
Nu-mi dau seama că dacă m-aș duce mai încet
A ș avea șanse mai mute să trec pe lângă ea,
Să n-o ating, să nu mă mai rănesc și de ea…

Îmi vine să întreb:
Care om vrea să fugă de bine?
Apoi tac.

Cum mi-a venit gândul cu întrebarea
Cum am și înțeles răspunsul…
Eu!

Lipsa de consecvență în practicarea binelui
Duce la o adâncire a sentimentului de inutilitate.
Eu asta înțeleg din experiența mea bogată de atâția ani…

Situația se înrăutățește pe măsură ce trece timpul
și nu dau atenție gândului care-mi mai dă târcoale,
că cum că ar fi bine să mă mai adun,
să caut pacea cu mine însămi…
să caut împăcarea…

Nu pot fugi la nesfârșit,
și mai mult, acesta e obositor…
nesfârșitul…
Nu pot fugi de mine însămi…

Haha… îmi vine să râd!
Cum o fi împăcarea?

Ștefania

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s