Cea mai bună demonstraţie a existenţei lui Dumnezeu (?!)

O demonstraţie cum nu aţi mai întâlnit. În acest articol veţi citi despre o demonstraţie făcută în anul 1921 de un elev profesorului său de filosofie. Spun că este o demonstraţie cum nu aţi mai întâlnit, fiindcă au mai fost făcute o mulţime de demonstraţii dar aceasta a rămas în istorie… Veţi vedea de ce…

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie.

– Să vă explic care este conflictul între ştiinţă şi religie.
Profesorul, ateu, face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.
– Eşti creştin, nu-i aşa, fiule?
– Da domnule, spune studentul.
– Deci crezi în Dumnezeu?
– Cu siguranţă.
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, domnule, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
– Da.
– Tu eşti bun sau rău?
– Biblia spune că sunt rău.
Profesorul zâmbeşte ca un cunoscător.
– Aha! Biblia!
Se gândeşte puţin apoi spune:
– Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să ajuţi această persoană? Ai încerca?
– Da, domnule, aş încerca.
– Deci eşti bun.
– N-aş spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea, dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu.
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă.
– El nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Isus să-l vindece. Cum de Isus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace.
– Nu poţi răspunde, nu-i aşa?
El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp studentului să se relaxeze.
– Hai să o luăm de la capăt, tinere. Dumnezeu e bun?
– Păi, da, spune studentul.
– Satana e bun?
Studentul nu ezită la această întrebare:
– Nu.
– De unde vine Satana?
Studentul ezită.
– De la Dumnezeu.
– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
– Da, domnule.
– Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da.
– Deci cine a creat răul? Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul. Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem defineşte ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rău.
Din nou, studentul nu răspunde.
– Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieşte jenat.
– Da.
– Deci cine le-a creat?
Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea.
– Cine le-a creat?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.
– Spune-mi, continuă el adresându-se altui student: Crezi în Isus Hristos, fiule?
Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos.
– Da, domnule profesor, cred.
Bătrânul se opreşte din mărţăluit.
– Ştiinţa spune că ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău. L-ai văzut vreodată pe Isus?
– Nu, domnule. Nu L-am văzut.
– Atunci spune-ne dacă l-ai auzit vreodată pe Isus al tău?
– Nu, domnule, nu l-am auzit.
– L-ai simţit vreodata pe Isus al tău, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, domnule, mă tem că nu.
– Şi totuşi crezi în el?
– Da.
– Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există. Ce spui despre asta, fiule?
– Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea.
– Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinţa o are cu Dumnezeu. Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa. Studentul rămâne tăcut pentru o clipă, înainte de a pune şi el o întrebare.
– Domnule profesor, există căldura?
– Da.
– Şi există frig?
– Da, fiule, există şi frig.
– Nu, domnule, nu există!
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută.
Studentul începe să explice.
– Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 273,15 de grade C sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe. Nu există frig. Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -273,15 de grade C. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura e cea care face ca un corp sau material să aibă sau să transmită energie. Zero absolut, -273,15 grade C, înseamnă absenţa totală a căldurii. Vedeţi, domnule, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie. Frigul nu e opusul căldurii, domnule, ci doar absenţa ei.
Clasa e învăluită în tăcere. Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan.
– Dar întunericul, domnule profesor? Există întunericul?
– Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea daca nu întuneric?
– Din nou răspuns greşit, domnule profesor. Întunericul nu e ceva; este absenţa a ceva. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numeste întuneric, nu-i aşa? Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt. În realitate, întunericul nu există. Daca ar exista, am putea face ca întunericul să fie şi mai întunecat, nu-i aşa?

Profesorul începe să-i zâmbească studentului din faţa sa. Acesta va fi un semestru bun.

– Vrei să demonstrezi ceva, tinere?
– Da, domnule profesor. Vreau să spun că premisele dumneavoastră filosofice sunt greşite de la bun început şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită.
De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza.
– Greşite? Poţi explica în ce fel?
– Lucraţi cu premisa dualităţii, explică studentul. Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte; un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău. Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura. Domnule profesor, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând. Foloseşte electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două. Să consideri că moartea e opusul vieţii înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial. Moartea nu e opusul vieţii, ci doar absenţa ei. Acum spuneţi-mi, domnule profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?
– Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da, evident că da.
– Aţi observat vreodată evoluţia cu propriii ochi, domnule?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul. Un semestru foarte bun, într-adevăr!
– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dumneavoastră nu predaţi studenţilor ceea ce credeţi, nu? Acum ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator? Clasa murmură. Studentul tace până când emoţia se mai stinge.
– Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineori celuilalt student, permiteţi-mi să vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer.
Studentul se uită în jurul său, în clasă.
– E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul domnului profesor?
Clasa izbucneşte în râs.
– E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare să fi făcut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, domnule profesor – că nu aveţi creier. Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dumneavoastră, domnule?
Acum clasa e cufundată în tăcere. Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă.
În fine, după un interval ce păru o veşnicie, bătrânul răspunde.
– Presupun că va trebui să crezi, pur şi simplu…
– Deci, acceptaţi că există credinţă şi, de fapt, credinşa există împreună cu viaţa, continuă studentul.
– Acum, domnule, există răul?
Acum, nesigur, profesorul răspunde:
– Sigur că există. Îl vedem zilnic. Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om. Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume. Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul.
La asta, studentul a replicat:
– Răul nu există, domnule, sau cel puţin nu există în sine. Răul e pur şi simplu absenţa lui Dumnezeu. E ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie absenţa lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumina.
Profesorul s-a aşezat…

PS:
Studentul era…Albert Einstein. Albert Einstein a scris o carte intitulata “Dumnezeu vs. Stiinta” in 1921..

PPS:  Iată, mai jos, de ce nu pot crede că această discuţie a existat cu adevărat, între Albert Einstein şi profesorul său de filozofie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein

Concepțiile religioase ale marelui savant sunt bazate pe cercetarea naturii:

„Cred în acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifestă prin armonia legilor universului, nu într-unul care se ocupă cu destinele și faptele omenirii.”[30]

Mai precis, Spinoza considera că Dumnezeu este un alt nume pentru natură.[31] Deci, adorația lui Einstein se referea la natură, pe care panteiștii o numesc Dumnezeu.

Către sfârșitul vieții, într-o scrisoare adresată filozofului Eric Gutkind și datată pe 3 ianuarie 1954, marele fizician afirmă:

„Cuvântul « dumnezeu » nu este nimic altceva pentru mine decât expresia și produsul slăbiciunii umane, Biblia este o colecție de legende onorabile, dar primitive, care sunt, în orice caz, destul de copilărești. Niciun fel de interpretare, indiferent cât de subtilă, nu-mi poate schimba opinia.”[32][33]

Religiozitatea nedefinită a marelui savant se referă mai degrabă la admirația pe care acesta o nutrește față de structura lumii, care se revelează treptat cu ajutorul științei.[34] În1926, într-o scrisoare adresată fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se la principiul incertitudinii, scria: „Eu, în orice caz, sunt convins că El nu se joacă cu zarurile.”

„Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admirația fără limite față de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui știința.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s