FRUNZA – de Vasile Cazan

„O frunză s-a desprins din pom,
şi mâna mea, mână de om,
s-a-ntins îndată după ea
şi frunza a căzut în ea.
Am stat privind la ea uimit
şi-atâtea gânduri mi-au venit,
a fost o frunză dusă-n vânt
spre-a se preface în pământ.
Dar a căzut în palma mea,
şi-am zis: Eu nu te voi lăsa
şi te voi duce chiar acum
la casa mea! Şi în album
te voi păstra cu îngrijire,
în cartea mea de amintire.

Acum privirea mi-o ridic
spre Tronul Harului şi zic:
Părinte dacă voi cădea
luat de vânt în vreme grea,
şi când cu sufletul înfrânt,
voi fi aproape de pământ,
întinde-Ţi atunci mâna Ta
şi lasă-mă să cad în ea!
Mă spală de noroi şi scrum:
aşează-mă-n al Tău album!
păstrează-mă cu îngrijire
în cartea Ta de amintire,
ca împreună cu cei vii
să înverzesc în veşnicii!”

Citind această frumoasă poezie mi-a venit în minte şi parcă o auzeam recitând, pe cea care a fost Nuţi Păcurar… O femeie în vârstă, bolnavă dar cu o faţă senină, care se apropia de momentul în care suflarea Domnului avea s-o rupă de pe ramul acestei vieţi şi s-o ducă acasă, în albumul Său… Cu mai mulţi ani în urmă, într-o duminică seara, la biserică, Nuţi Păcurar s-a închinat Domnului cu această frumoasă rugăciune…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s